S****** A*****
IntimatM********* S********* P*** P*****
RecurentAdmite plângerea petentului S****** A***** formulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Sighişoara şi în consecinţă. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria PC nr. 004996 din 30.09.2010 al Serviciului Public de Poliţie Comunitară din cadrul Municipiului Sighişoara. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.11.2011.
faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatei,a cordă termen de judecată la data de 29 noimbrie 2011
termen pentru a se comunica petentului un exemplar din planul urbanistic zonal pentru zona protejată cu valoare istorică Sighişoara.
Pentru ca reprezentanta intimatei să depună la dosar regulamentul pentru repararea faţadelor clădirilor- monumente istorice din zona protejată din Sighişoara, acordă termen de judecată la data de 27.09.2011.
faţă de lipsa martorului încuviinţat, pentru recitarea acestuia cu menţiunea că în caz de neprezentare va fi amendat, acordă termen de judecată la data de 28 iunie 2011.
Recitarea martorului Alecu Mihai din Sighişoara str. Păstorilor nr.3 jud. Mureş. Amână judecarea cauzei la 17 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 martie 2011.
pentru administrarea probatoriului acordă termen de judecată la data de 22 martie 2011
pentru comunicarea intâmpinări cu petentul, acordă termen de judecată la data de 8 februarie 2011