P***** D***** -*****
InculpatM******** A***** -******
MartorÎn baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.320indice1 cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul PRIBOI DANIEL-MIHAI la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. In baza art. 71 al.2 cod penal; Privează pe inculpat de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 cod penal, după cum urmează: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice -dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Executarea pedepsei accesorii , a interzicerilor unor drepturi , începe din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art.81, 82 din codul penal: Dispune suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni , care se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din cod penal. In baza art. 71 al.5 cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art.191 cod procedură penală: Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. In baza art. 189 cod procedură penală Obligă Statul Român prin Ministerul Justiţiei să plătească Biroului de avocaţi Făgăraş suma de 60 lei , onorariu avocat oficiu parţial.
TERMEN ACORDAT ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBEI TESTIMONIALE CU CÂTE UN MARTOR SOLICITATĂ ATÂT DE REPREZENTANTA PARCHETULUI CÂT ŞI DE INCULPAT
TERMEN ACORDAT PENTRU A FI DESEMNAT UN APĂRĂTOR DIN OFICIU PENTRU INCULPAT