Dosar 29656/245/2010 din 29.09.2010

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29656/245/2010
Data dosar:
29.09.2010
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2010 la ora 8:30

    Complet: P05
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul M.I. la 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea, la data de 23.04.2010, a infracţiunii de furt, prevăzută de art.208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea, art.37 lit. a Cod penal. În baza art.61 Cod penal, dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate privind restul rămas neexecutat de 783 de zile închisoare, din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.3652/30.08.2005 a Judecătoriei Iaşi, modificată prin decizia penală nr.3/05.01.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr.194/28.03.2006 a Curţii de Apel Iaşi, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, astfel că inculpatul va executa pedeapsa mai grea, sporită cu 3 luni. Pedeapsă de executat pentru inculpatul M***** I***: 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art.350 Cod procedură penală, 88 Cod penal, menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 09.09.2010 la zi. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat integral, prin restituire. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 8:30

    Complet: P05
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 10.12.2010

  • Sedinta din data de 09.11.2010 la ora 8:30

    Complet: P05
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 07.12.2010 pentru administrarea probelor încuviinţate inculpatului şi audierea martorilor din lucrări

  • Sedinta din data de 03.11.2010 la ora 8:30

    Complet: P11
  • Încheiere

    Amână judecata şi acordă termen la 09.11.2010 pentru angajare apărător.

  • Sedinta din data de 30.09.2010 la ora 8:30

    Complet: P05
  • Încheiere

    verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul M I

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 8:30

    Complet: P13
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere

Flux dosar


Actualizare GRPD