M********* C****** T*****
Intimat ReclamantD****** M******
Intimat ReclamantN*** V* P*****
Recurent PârâtB******* G******
Recurent PârâtB******* P******
Recurent PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţii M********* C****** T***** şi D****** M****** împotriva pârâţilor N*** V* P*****, B******* G****** şi B******* P******. Obligă pe pârâţi să sisteze lucrările de construire la imobilul situat în pct. „Piscul Negru – Paltinul” din comuna Arefu, judeţul Argeş, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2965/216/2010 al Judecătoriei Curtea de Argeş. Executorie de îndată, fără somaţie sau trecerea vreunui termen. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2010.
Amână pronunţarea la 22.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2010.
În baza art. 107 raportat la art. 85 Cod procedură civilă, amână cauza pentru lipsă de procedură cu reclamanţii. Se citează reclamanţii cu copie de pe întâmpinarea şi înscrisurile depuse de pârâţi. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2010