Dosar 2969/314/2010 din 22.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2969/314/2010
Data dosar:
22.03.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.07.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c) şi 76 alin. 1 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul B****** L**** C*******, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 81 alin. 1 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 C. proc. pen., atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. care atrag, în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 835/30.03.2010, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.07.2010.

  • Sedinta din data de 28.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 5 iulie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 iunie 2010.

  • Sedinta din data de 31.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 28 iunie 2010, ora 8.30, pentru când inculpatul primeşte termen în cunoştinţă. Se va cita martorul din lucrări C***** F****** M****, cu mandat de aducere. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică azi, 31 mai 2010.

  • Sedinta din data de 26.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Încuviinţează proba testimonială cu martorii din lucrări solicitată de reprezentanta Ministerului Public precum şi cea cu martorul în circumstanţiere H*** M******, solicitată de inculpat prin apărător. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a înainta fişa de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 31 mai 2010, ora 8.30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se vor cita martorii din lucrări L**** N******* C**** şi C***** F****** M****, şi martorul în circumstanţiere H*** M****** la adresa indicată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 aprilie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD