F**** H****
InculpatÎn baza art. 87 al.1 din OUG. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.penală condamnă inculpatul F**** H**** (cu datele personale de la dosar) la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. În baza art. 81 C.penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni de zile, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.penal. În baza art. 359 C.pr.penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 191 C.pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.12.2010.