Dosar 29943/197/2010 din 15.11.2010

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29943/197/2010
Data dosar:
15.11.2010
Instanta:
Judecătoria Brașov
Departament:
CIVIL
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C3-Fond funciar
  • Încheiere

    Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C******* I*** în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală Predeal de Aplicare a Legilor Fondului Funciar prin primar de lămurire a dispozitivului sentinţei civile 1222/01.06.2012, pronunţate în dosarul 29943/197/2010. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.01.2016.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2017
  • Sedinta din data de 02.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Admite în parte cererea formulată, precizată şi completată de reclamantul C******* I*** în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală Predeal de Aplicare a Legilor Fondului Funciar prin primar . Obligă pârâta Comisia Locală Predeal de Aplicare a Legilor Fondului Funciar prin primar să soluţioneze prin hotărâre şi să înainteze documentaţia Comisiei Judeţene spre validare cu privire la cererile de restituire a terenurilor cu vegetaţie forestieră ce formează obiectul dosarelor la comisia locală nr. 7211 din 06.06.2008, nr. 10361 din 30.11.2005, nr. 5147 din 17.04.2009 (pentru suprafaţa de 5 ha care a revenit lui Drăguş Ion după Drăguş Gheorghe şi 2,5 ha identificate prin expertiza întocmită de expert Bejan Petre), nr.5140 din 17.04.2009, 5148 din 17.04.2009, 5144 din 17.04.2009, nr. 5142 din 17.04.2009 şi nr. 5553 din 28.04.2009. Anulează cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Primăria Predeal prin Primar cu sediul în Predeal, bd. Mihail Saulescu, nr. 127, jud. Braşov. Respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Predeal prin Primar cu sediul în Predeal, bd. Mihail Săulescu, nr. 127, jud. Braşov ca neîntemeiată. Obligă pârâta Comisia Locală Predeal la plata sumei de 7.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamant. Respinge celelalte pretenţii formulate în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală Predeal ca neîntemeiate. Respinge cererea pârâtei Comisia Locală Predeal de aplicare a legilor fondului funciar privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

    Hotarare 1222/2012 din 02.02.2012
  • Sedinta din data de 30.01.2012 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    amana pronuntarea la 02.02.2012

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    amana pronuntarea fata de cererea paratei Comisia locala Brasov pentru a se depune concluzii scrise la 30.01.2012

  • Sedinta din data de 16.01.2012 la ora 9:00

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    amana pronuntarea la 23.01.2012

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    respinge excepţia de conexitate trimite cauza la completul initial investit si acordă termen la data de 16.01.2012, completul C3 FF

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 29.11.2011, sala J2, C11, ora 08.30 in vederea discutarii exceptiei de conexitate intre prezenta cauza si cea inregistrata sub nr.6244/197/2009 a Judecatoriei Brasov

  • Sedinta din data de 31.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 14.11.2011, sala J2, C3, ora 11.00, pentru ca parata Comisia Locala de aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal prin Primar sa inainteze in copii, cererile nr.10361/30.11.2005, 10362/2005, documentatia 12403/2007 de la nr.7211/2008 si 8813/2008, sa formuleye punct de vedere cu privire la identificarea terenurilor solicitate de reclamant cu precizarea daca amplasamentul este liber juridic, pentru ca reclamantul sa ia cunostinta de cuprinsul inscrisurilor ce i-au fost inmanate, retinand in acest sens si disp.art.96 Cpc

  • Sedinta din data de 03.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 31.10.2011,sala J2, C3, ora 08.30, pentru a se emite adresa catre parata Comisia Locala Predeal, cu solicitarea de a intocmi nota de sedinta prin care sa comunice tipul documentelor ce apar inregistrate in registrul administrativ de corespondenta / registrul special pentru cererile pe legile fondului funciar fata de solicitarile reclamantului

  • Sedinta din data de 05.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 03.10.2011, sala J2, C3, ora 08.30 fata de lipsa de procedura cu paratul O***** P****** P*** P*****, retinand in acest sens si disp.art.85 coroborat cu art.107 Cpc

  • Sedinta din data de 05.09.2011 la ora 12:00

    Complet: C3-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea de reexaminare formulata de parata Comisia Locala Predeal. Scuteste parata de plata amenzii judiciare aplicate prin incheierea din 20.06.2011.

  • Sedinta din data de 20.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 05.09.2011, sala J2, C3, ora 08.30, pentru ca parata Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal prin Primar sa depuna la dosarul cauzei documentatia aferenta fiecarei cereri de reconstituire depuse de reclamant, inclusiv fata de cererile indicate in cuprinsul cererii completatoare.

  • Sedinta din data de 02.05.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 20.06.2011, sala J2, C3, ora 08.30, pentru ca parata Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal prin Primar sa depuna la dosarul cauzei documentatia aferenta fiecarei cereri de reconstituire depuse de reclamant, inclusiv fata de cererile indicate in cuprinsul cererii completatoare.

  • Sedinta din data de 28.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 02.05.2011, sala J2, C3, ora 08.30, pentru a se comunica paratelor cate un exemplar precizarile si inscrisurile depuse la dosar de reclamant, retinand in acest sens si disp.art.86 Cpc si pentru ca parata Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal prin Primar sa depuna la dosarul cauzei documentatia aferenta fiecarei cereri de reconstituire depuse de reclamant, inclusiv fata de cererile indicate in cuprinsul cererii completatoare.

  • Sedinta din data de 28.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 28.03.2011, sala J2, C3, ora 08.30, fata de cererea de amanare formulata de parata Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal, retinand in acest sens si disp.art.156 Cpc si pentru ca reclamantul sa ia cunostinta de raspunsul paratei Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal, la interogatoriu.

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 28.02.2011, sala J2, C3, ora 08.30 pentru a se comunica intimatei Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Predeal prin Primar exemplarul 2 al interogatoriului in forma scrisa propus a fi administrat de reclamant, cu solicitarea de a depune raspunsurile scrise conform art.222 Cpc, sub sanctiunea aplicarii disp.art.225 Cpc si pentru a se cita in cauza P******* P****** P*** P*****, in calitate de intimata, fata de cererea precizatoare depusa la dosarul cauzei de catre petent, cu un exemplar al cererii introductive si al inscrisurilor anexate acesteia si cu un exemplar al cererii precizatoare, retinand in acest sens si disp.art.86 Cpc.

  • Sedinta din data de 03.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 31.01.2011, cu acordul reclamantului, Sala J2, C3, ora 08.30, apreciind cererea de amanare formulata de aparatorul ales al reclamantului, ca fiind intemeiata, pentru ca acesta sa ia cunostinta de cuprinsul intampinarii si al inscrisurilor anexate acesteia, retinand in acest sens si disp.art.96 Cpc si pentru ca reclamantul sa clarifice neconcordantele privind numarul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate

  • Sedinta din data de 06.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C3-FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 03.01.2011, Sala J2, C3, ora 08.30, Apreciind cererea de amânare formulată de intimată, prin reprezentant legal, în vederea angajării unui apărător, ca fiind întemeiată, văzând şi disp.art.156 Cpc, o incuviinteaz; Pentru a se comunica intimatei, exemplarul 2 al cererii precizatoare, în vederea respectării principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil şi principiului egalităţii armelor în cadrul procesului civil, reţinând în acest sens şi disp.art.86 Cpc; Pentru ca intimata să depună la dosarul cauzei, în copie, întreaga documentaţie care stă la baza cererilor de reconstituire formulate de petent, cu menţiunea avertisment amendă în cuantum maxim în sarcina Primarului, în caz de neconformare; Pentru ca petentul să depună la dosarul cauzei sentinţa civilă nr.6109/11.07.2006 a Judecătoriei Braşov şi hotărârile pronunţate în căile de atac împotriva acestei sentinţe

Flux dosar


Actualizare GRPD