P******** D* P* L**** T********* S*** M***
Reprezentant legalV**** A**
Intimat ReclamantB** I**** L* S** H*********************** C******
Recurent PârâtP****** A** V***
Intimat ReclamantS**** M**** L* S** H******************************
Recurent IntervenientAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta V**** A** şi continuata de cesionara P****** A** V***. Respinge în principiu şi în fond cererea de intervenţie formulată de intervenientele Sabău Maria, Anton Ana şi Molnar Doca.
Amânat pronunţarea la data de 15.03.2011
amână cauza în vederea administrării probei testimoniale încuviinţate pârâtei.
admise cererile de amânare formulate de reprezentanţii părţilor.
suspendă judecarea acţiunii civile în baza art.242 pct.2 C.p. c.
încuviinţat proba testimonială
lipsă procedură faţă de moştenitorii lui Varga Gheorghe
admis cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul intervenienţilor
pentru a se depune notele de şedinţă la cererea reconvenţională
Amână judecarea cauzei pentru ataşarea unor dosare.
admis cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul pârâtei
având în vedere că procedura de citare faţă de părţiule din proces este prin afişare amâna cauza pentru a se repeta procedura de citare faţă de acestea
admis declaraţia de abţinere
Încuviinţat declaraţia de abţinere a dl. judecător Surd Vasile.