S* T******* S** P*** A************* T***** B****
Intimat PetentG**** F********* C********
Recurent IntimatHOTĂRÂRE/19.09.2011 Respinge cererea formulată de petenta SC Tornasic SRL în contradictoriu cu intimata Garda Financiară Constanţa, de completare a sentinţei civile nr. 155/24.01.2011 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosar nr. 3032/254/2010. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare,
Se va reitera procedura de citare cu petenta. Se va ataşa la acest dosar, dosarul de fond nr.3032/324/2010.
Se va ataşa la acest dosar, dosarul de fond nr.3032/324/2010. Se va reitera procedura de citare cu părţile, intimata cu copie a cererii de completare a sentinţei civile formulată de petentă.
HOTĂRÂRE 24.01.2011 Admite plângerea contravenţională formulată de petentul SC TORNASIC SRL prin reprezentant legal administrator Tănase Barde împotriva Procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0244772 din data de 29.07.2010, emis de intimata Garda Financiară Constanţa. Anulează Procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0244772 din data de 29.07.2010, emis de intimata Garda Financiară Constanţa. Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 8000 lei. Înlătură măsura confiscării dispusă prin Procesul – verbal anulat şi dispune restituirea către petent a sumei confiscate în cuantum de 43lei. Înlătură măsura suspendării activităţii de bar din incinta Hotel Corina – staţiunea Venus, jud. Constanţa pe perioada de 3 luni, dispusă prin Procesul – verbal anulat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.01.2011.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul petentei. Pune în vedere apărătorului petentei să facă dovada deplasării pentru susţinerea cauzei la Judecătoria Sector 4 Bucureşti. Se vor comunica petentei întâmpinarea şi înscrisurile depuse de intimată la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 24.01.2011. Cu cale de atac odată cu fondul.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 10.01.2011, pentru când: Se va reitera procedura de citare cu intimata şi i se va comunica un exemplar al înscrisurilor depuse de petent la acest termen. Se va emite adresă către intimată, pentru a comunica instanţei transcrierea pe calculator a procesului – verbal seria H nr.0244772 din data de 29.07.2010, actele care au stat la baza emiterii acestuia, toate anexele despre care face vorbire în cuprinsul procesului - verbal, inclusiv registrul cost din data de 29.07.2010, raportul casei de marcat nr.15 din data de 29.07.2010 şi să precizeze probele de care înţelege să se folosească în proces. Cu cale de atac odată cu fondul.
Se va reitera procedura de citare cu intimata cu menţiunea să ne comunice transcrierea pe calculator a procesului – verbal seria H nr.0244772 din data de 29.07.2010, actele care au stat la baza emiterii acestuia, toate anexele despre care face vorbire în cuprinsul procesului - verbal, inclusiv registrul cost din data de 29.07.2010, raportul casei de marcat nr.15 din data de 29.07.2010 şi să precizeze probele de care înţelege să se folosească în proces. Se va cita petentul. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 08.11.2010. Cu cale de atac odată cu fondul.