I**** M****
Recurent PârâtA******** D* P********** N*** T**** M*******
Intimat ReclamantAdmite recursul declarat de pârâta I**** M**** împotriva sentinţei civile nr. 12 din 14 ianuarie 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari nr 4 Turnu MĂgurele. Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2010.
Dispune sesizarea unui alt complet de recurs, ce va fi determinat aleatoriu, pentru reexaminarea măsurii timbrării recursului, la cererea recurentei. Termen pentru fond, cu citarea părţilor, recurenta conform măsurii stabilite cu privire la timbraj, la data de 25 iunie 2010. Pronunţată azi 7 mai 2010, în şedinţă publică.
Încuviinţează cererea formulată de recurenta pârâtă I**** M**** şi acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitate acestuia de a-şi angaja apărător şi de a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de intimată la acest termen de judecată şi cererea formulată de reprezentantul intimatei reclamante Sarsamă Vasile prin care solicită judecarea în lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 07.05.2010 şi dispune citarea recurentei cu menţiunea timbrării recursului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2010.