T****** M*****
ReclamantD***** E***
PârâtK**** H**********
PârâtK**** R*****
PârâtK**** G*******
PârâtRespinge acţiunea. Obligă reclamantul la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată de 2000 lei.
Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei pentru data de 2 decembrie 2010.
TERMEN LA DATA DE 25 NOIEMBRIE 2010, pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de documentele depuse la dosar.
TERMEN LA DATA DE 18 NOIEMBRIE 2010, pentru a da posibilitate reclamantului să depună la dosar hotărârea despre care a făcut vorbire în acţiunea introductivă de instanţă, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art.155 ind.1 Cpc în situaţia nedepunerii acesteia, cât şi să achite a doua tranşă lunară a taxei de timbru. Totodată, se va efectua adresă Notarului Public Florentina Lohan pentru solicitarea de copii certificate după dosarul în care a fost emis certificatul de moştenitor nr.42/3.04.2009.
Admite cererea. Dispune acordarea ajutorului public judiciar reclamantului sub forma eşalonării plăţii taxei de timbru de 3.057,2 lei în două tranşe lunare egale de 1528,6 lei plătibile la 15 ale lunii, începând cu 15 octombrie 2010.
TERMEN LA DATA DE 21 OCTOMBRIE 2010, pentru a da posibilitate părţilor să ia act de înscrisurile comunicate şi, totodată, pentru soluţionarea cererii de asistenţă judiciară formulată de reclamant.