Dosar 3072/114/2010 din 28.06.2010

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3072/114/2010
Data dosar:
28.06.2010
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia tardivităţii, invocată de pârâta S.C. OMV PEPROM SA. Admite, în parte, acţiunea, precizată şi restrânsă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 26.568 lei, reprezentând spor în cuantum de 50% din salariul de bază al funcţiei ale cărei atribuţii au fost preluate, pentru perioada 1.12.2008 – 15.08.2010. Respinge capetele de cerere privind acordarea salariului de bază în sumă egală cu media salariilor negociate pentru şefii de birou şi acordarea de prestaţii suplimentare. Ia act de renunţarea la capătul de cerere privind daunele morale. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 633 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12.12.2011.

  • Sedinta din data de 05.12.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 12.12.2011.

  • Sedinta din data de 28.11.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 5.12.2011.

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul răspunsului obiecţiunilor la raportul de expertiză

  • Sedinta din data de 03.10.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    amânată cauzua la 14.11.2011 pentru ca expertil să formuleze răspuns la obiecţiunile formulate de unitatea pârâtă

  • Sedinta din data de 05.09.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 09:00

    Complet: Camera de Consiliu Civil
  • Amână cauza

    Respinge cererea de reexaminare,Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică,astăzi 28.06.2011.

  • Sedinta din data de 27.06.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat pentru lipsa raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 30.05.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat pentru lipsa raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 16.05.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    amânată cauza la 30 mai 2011 pentru când se va reveni cu adresă expertului în vederea efectuării expertizei

  • Sedinta din data de 18.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat pentru lipsa raportului de expertiză urmând a se reveni cu adresă expertului Bălescu Dumitru.

  • Sedinta din data de 21.03.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat pentru lipsa raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 21.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat în vederea întocmirii raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 07.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    pentru a se depune liste cu experti şi pentru ca părţile sa achite onorariu provizoriu expert

  • Sedinta din data de 10.01.2011 la ora 11:00

    Complet: CLM6
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probei cu interogatoriul reclamantului.

  • Sedinta din data de 22.11.2010 la ora 9:00

    Complet: CLM3
  • Amână cauza

    în vederea încuviinţării probatorului cu înscrisuri şi interogatoriu

  • Sedinta din data de 25.10.2010 la ora 9:00

    Complet: CLM3
  • Amânat

    Amânat pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri.

  • Sedinta din data de 27.09.2010 la ora 9:00

    Complet: CLM3
  • Amânat

    Amânat pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de întâmpinare, iar pârâta să depună înscrisuri referitoare la toate capetele de cerere.

Flux dosar


Actualizare GRPD