M********** L******** M*****
CondamnatSp 164/ Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Recunoaşte sentinţa penală nr. 960/08.04.2008 pronunţată de către Tribunalul din Taranto, confirmată prin sentinţa penală 997/2009 din 13.11.2008 a Curţii de Apel din Lecce, definitivă la data de 29.03.2009 prin care numitul M********** L******** M***** , a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. Dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Deduce din pedeapsă perioada executată de condamnat de la 29.07.2007 la zi. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în terme de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 31.05.2010
lipsă procedură