P****** M********
ContestatorT***** C*******
Intimatadmite in parte cintestatia
Avându-se în vedere că intimatul prin apărător ales a depus la dosar întâmpinare şi a fost ataşat dosarul de fond, pentru a se da posibilitate părţilor să ia act de conţinutul lucrărilor din dosarul de fond şi de întâmpinare, va dispune amânarea cauzei, fiind ultimul termen acordat pentru ca contestatoarea să facă dovada completării taxei de timbru în cuantum de 64 lei şi t.j. 4,7 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată. Întrucât completul legal învestit cu soluţionarea cauzei, urmează a se desfiinţa prin plecarea în concediu de maternitate, în temeiul art. 99, alin. 11 din R.O.I. trimite cauza în completul C.11.
Constată necesar a se emite adresă către compartimentul arhivă al Judecătoriei Botoşani prin care se va solicita ataşarea dosarului 10.105/193/2008. Având în vedere cererea apărătorului intimatului, cu privire la acordarea unui termen de judecată pentru pregătirea apărării, Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19 aprilie 2010, pentru când: - Părţile primesc termen în cunoştinţă prin apărători. - Se va emite adresă către compartimentul arhivă, în sensul celor de mai sus.