N***** D**** M*****
InculpatN*** V*****
Parte vătămatăS******* M*** H***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul N***** D**** M*****, cu antecedente penale: - pentru comiterea infracţiunii de lovire, prev. ped. art. 180 alin. 2 C. penal la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 83 C. penal, dispune revocarea suspendării condiţionate privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 328/25. 09. 2009 a Judecătoriei Huşi, pentru comiterea infracţiunilor prev. art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e C. penal cu aplic. art. 99 şi urm., art. 81, 110 C. penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultată, prin cumul aritmetic, de 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 71 C. penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C. penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 313 alin. 1 din L 95/2006 admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal Huşi şi, în consecinţă: Obligă inculpatul să achite părţii civile Spitalul Municipal Huşi suma de 28, 81 lei, c/v cheltuieli de spitalizare cu dobânda de referinţă practicată de B. N. R. până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 modificată şi completată cu L 356/2002. Constată că partea vătămată N*** V***** cu domiciliul în mun. Huşi, str. Castroian, nr. 27, nu se constituie parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. 1 C. pr. penală, obligă inculpatul să achite statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18. 05. 2010.
amana cauza si dispune citarea partii civile si a martorilor din lucrări pentru termenul urmator.
amanata cauza.Se va repeta proced.de citare cu partea civila si cu inculpatul cu mandat de aducere. se va inainta adresă către spital ptr.cheltuielile de spitalizare ale p.vătămate.