D*** A** M**** R*****
Recurent ReclamantS* R********* R****** S*
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta DAMR împotriva sentinţei civile nr. 2916 din 8 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 3101/117/2010, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestaţia formulată de reclamanta DAMR în contradictoriu cu intimata SC RR SA şi, în consecinţă: Dispune anularea Deciziei de sancţionare cu desfacerea Contractului de muncă nr. 29/25.03.2010 emisă de intimată. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere. Obligă intimata la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Obligă intimata SC R SA să plătească recurentei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare.
T- 23 martie 2011, pentru studierea întâmpinării şi actelor anexe.