S* N******* G**** S**
DebitorA** D***
CreditorS* N******* G**** S*** P*** L********* P*** V******
LichidatorC***** C*****
LichidatorO** D***
IntimatAdmite cererea lichidatorului judiciar. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC NEUTRINO GROUP SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR a sumei de 92 lei reprezentând cheltuieli de procedură şi a sumei de 3000 lei reprezentând remuneraţia pe perioada iunie 2010 – septembrie 2011. Definitivă. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică de la 01 noiembrie 2011.
Acordă termen la 01.11.2011 pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea că se va pune în discuţie cererea formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii de insolvenţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi motivată de faptul că debitorul nu figurează cu bunuri declarate în evidenţele fiscale.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Acordă termen la 13.09.2011 pentru continuarea procedurii - soluţionarea irevocabilă a cererii lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii personale patrimoniale.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Acordă termen la 10.05.2011 pentru continuarea procedurii - soluţionarea irevocabilă a cererii lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii personale patrimoniale.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Acordă termen la 22.02.2011 pentru continuarea procedurii.
Încuviinţează lichidatorului judiciar proba cu interogatoriu pârâtului. Acordă termen la 27.01.2011 pentru când se va cita pârâtul cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă.
Dispune afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului definitiv al creanţelor împotriva averii debitorului. Acordă termen la 13.01.2011 pentru continuarea procedurii, având în vedere că lichidatorul judiciar a formulat cerere de extindere a răspunderii personale în contradictoriu cu pârâtul Florea Jan. Dispune disjungerea şi înregistrarea separată a cererii lichidatorului judiciar de extindere a răspunderii. Acordă termen la 18.11.2010 pentru când se va cita pârâtul cu copie cerere şi cu menţiunea de a depune întâmpinare.
Ia act de rapoartele lichidatorului judiciar. Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului preliminar al creanţelor împotriva averii debitorului SC NEUTRINO GROUP SRL. Acordă termen la 30.09.2010, pentru continuarea procedurii – soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor şi definitivarea tabelului.
Admite cererea creditorului ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICPIPIULUI CRAIOVA pentru deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitorului SC NEUTRINO GROUP SRL. În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului SC NEUTRINO GROUP SRL, cu sediul în Craiova, str. România Muncitoare nr. 38A, jud. Dolj. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin. 1 din lege. În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe C.I.I. C***** C***** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei. În temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Legea 31/1990 republicată. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Constată dizolvată societăţii debitoare şi dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 59 din lege la data de 29 iulie 2010. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 29 iulie 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 16 septembrie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 30 septembrie 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 14 octombrie 2010. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către lichidator judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art. 3 pct.26 Legea 85/2006, dispune convocarea adunării generale a acţionarilor (asociaţilor) de către lichidatorul judiciar în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 iunie 2010.
Acordă termen la 10.06.2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu debitorul, atât prin lichidator Popa Viorica, precum şi în condiţiile art. 95 Cod procedură civilă.
Dispune comunicarea cererii creditoarei Administraţia Finanţelor Publice Craiova, cu sediul în mun. Craiova, str. Mitropolit Firmilian nr. 2, jud. Dolj, către debitoarea SC NEUTRINO GROUP SRL, cu sediul social în loc. Craiova, str. România Muncitoare nr. 38A, jud. Dolj, nr. de ordine în registrul comerţului J16/461/1998 şi cod fiscal 10508627. Acordă termen la 22 aprilie 2010 pentru când se vor cita părţile, debitorul prin lichidator Popa Viorica, cu sediul în loc. Craiova, str. Primăverii nr. 9, jud. Dolj - desemnat de judecătorul delegat la O** D***.