T****** P****
InculpatD******* S****** T**** R**** N******** A P******** R*******
Parte civilăÎn temeiul art. 136 din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cu aplicarea art 3201 din C.pr.pen condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept În temeiul art. 42 alin. 1 lit. a ind. 1 şi j din Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, cu aplicarea art 3201 din C.pr.pen condamnă inculpatul, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj; În temeiul art. 44 lit. b din Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, cu aplicarea art 3201 din C.pr.pen condamnă inculpatul, la pedeapsa de: - 8 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transportul vânatului dobândit în condiţiile comiterii infracţiunii de braconaj. În temeiul art. 33 lit.a şi b C.p. şi art. 34 lit.b C.p., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 118 lit. b C.p. confiscă arma de vânătoare şi 5 cartuşe cal. 12. În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 998,999 C. civ, ia act că prejudiciul cauzat părţii civile a fost integral recuperat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.02.2011.
Citarea părţii vătămate cu menţiuni. Emiterea unei adrese către I.P.J Bihor pentru comunicarea fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2011 Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2011.