U***** I****
PetentC****** L***** D* F*** F****** B****
IntimatC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatAdmite cererea. Dispune rectificarea TP nr. 52294/19.10.1994 în sensul că se va trece la numele autorului Untaru St. Ion în loc de Sandu St. Ion. Cu drept de recurs.
Amână pronunţarea.
Amână pronunţarea.
Pune în vedere petentei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, copia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului.
Termen acordat la cererea apărătorului petentei, pentru imposibilitate de prezentare.
Emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Bradu să comunice dacă în actele de proprietate privind pe Sandu St.Ion apare Untaru Ion şi dacă este una şi aceeaşi persoană. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18 iunie 2010, C15 civil, sala 3, ora 0830, pentru când petenta U***** I**** are termen în cunoştinţă, iar intimatele CLFF Bradu şi CJFF Argeş se vor cita. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 mai 2010.
Emite adresă către Primăria Comunei Bradu-Serviciul stării civile, să comunice în copie extras registru stare civilă privind pe defunctul Untaru St.Ion şi să confirme dacă există identitate de persoane între Untaru St.Ion şi Sandu St.Ion. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 14 mai 2010, C15 civil, sala 3, ora 0830, pentru când petenta U***** I**** are termen în cunoştinţă, iar intimatele CLFF Bradu şi CJFF Argeş se vor cita. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 aprilie 2010.
Termen acordat pentru administrare probatoriu încuviinţat.