Dosar 3140/100/2010 din 01.06.2010

procedura insolvenţei CEREREA DEBITORULUI


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3140/100/2010
Data dosar:
01.06.2010
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei CEREREA DEBITORULUI
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2022 la ora 10:00

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Închis lichidarea (art. 117 din lege)

    Admite cererea formulată prin raportul final înregistrat la 8 noiembrie 2022 de lichidatorul E*** I**** şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea S* R***** S** descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, inclusiv de fondul arhivistic şi radierea societăţii din Registrul Comerţului. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea privind exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţa din 23 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1279/2022 din 23.11.2022
  • Sedinta din data de 09.11.2022 la ora 10:00

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână pronunţarea

    Pronunţarea soluţiei amânată la 23.11.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2022
  • Sedinta din data de 06.04.2022 la ora 10:00

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pt. depunerea şi comunicarea raportului final

    Incheiere de sedinta din 06.04.2022
  • Sedinta din data de 08.12.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    distribuiri de fonduri

    Incheiere de sedinta din 08.12.2021
  • Sedinta din data de 15.09.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    valorificare bunuri

    Incheiere de sedinta din 15.09.2021
  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 9:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pt. valorificarea bunului aflat în patrimoniul debitoarei şi întocmirea raportului de fonduri

    Incheiere de sedinta din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    valorificare bunuri demersuri

    Incheiere de sedinta din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 07.10.2020 la ora 10:15

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pentru valorificarea bunuluiv rămas în patrimoniuul debitoarei şi întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute

    Incheiere de sedinta din 07.10.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 9:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pentru valorificarea imobilului debitoarei şi întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pentru valorificarea bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pt.valorificarea bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    pt. valorificare de bunuri

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 08.10.2019 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 05.07.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.4
  • Amână cauza

    Camera de Consiliu Preschimbă termenul de judecată stabilit de completul iniţial investit pentru data de 08.10.2019. Stabileşte noul termen de judecată la data de 06.11.2019 – Complet specializat falimente nr.4 fond, sala 76, ora 8,30, pentru când se vor cita părţile. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 05.07.2019.

    Incheiere de sedinta din 05.07.2019
  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 04.09.2018 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei

    Incheiere de sedinta din 04.09.2018
  • Sedinta din data de 24.04.2018 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 24.04.2018
  • Sedinta din data de 28.11.2017 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei

    Incheiere de sedinta din 28.11.2017
  • Sedinta din data de 05.09.2017 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei

    Incheiere de sedinta din 05.09.2017
  • Sedinta din data de 28.03.2017 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei

    Incheiere de sedinta din 28.03.2017
  • Sedinta din data de 01.11.2016 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 01.11.2016
  • Sedinta din data de 21.06.2016 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    valorificare bunuri

    Incheiere de sedinta din 21.06.2016
  • Sedinta din data de 02.02.2016 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    pentru valorificare bunuri

    Incheiere de sedinta din 02.02.2016
  • Sedinta din data de 27.10.2015 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    Pentru valorificare bunuri.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2015
  • Sedinta din data de 05.05.2015 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 05.05.2015
  • Sedinta din data de 06.01.2015 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    pt cont procedurii

    Incheiere de sedinta din 06.01.2015
  • Sedinta din data de 23.12.2014 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 03.10.2014 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Încheiere

    Camera de Consiliu Preschimbă termenul de judecată la 06.01.2015

    Incheiere de sedinta din 03.10.2014
  • Sedinta din data de 02.09.2014 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt.continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 02.09.2014
  • Sedinta din data de 01.04.2014 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 01.04.2014
  • Sedinta din data de 26.11.2013 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Admis

    aprobă raportul, dispune intrarea în faliment în procedură generală, s.c. 6793/26.11.2013

    Hotarare intermediara 6793/2013 din 26.11.2013
  • Sedinta din data de 17.07.2013 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    ÎNCH. - respinge cererea de preschimbare a termenului

    Incheiere de sedinta secreta din 17.07.2013
  • Sedinta din data de 02.07.2013 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Încheiere

    Repune cauza pe rol, termen 26.11.2013

    Incheiere de sedinta din 02.07.2013
  • Sedinta din data de 25.06.2013 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2013
  • Sedinta din data de 05.03.2013 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 05.03.2013
  • Sedinta din data de 30.10.2012 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Respins

    SC 6535 - respinge contestaţia

    Hotarare intermediara 6535/2012 din 30.10.2012
  • Sedinta din data de 19.06.2012 la ora 8:30

    Complet: vuComplet specializat Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen acordat la cererea apărătoarei SC ALFA COM SA

  • Sedinta din data de 28.02.2012 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt continuarea procedurii şi pt verificarea situaţiei contabile cu privire la creanţa SC A C SA

  • Sedinta din data de 20.12.2011 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt continuarea procedurii până la soluţionarea contestaţiilor

  • Sedinta din data de 27.09.2011 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt citarea administratorului special al debitoarei

  • Sedinta din data de 24.05.2011 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt soluţionarea contestaţiei

  • Sedinta din data de 01.02.2011 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    INCH. 421 - dispune înlocuirea administratorului judiciar

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt. continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 26.10.2010 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Amână cauza

    termen pt. continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 28.09.2010 la ora 8:30

    Complet: xxComplet Falimente nr.5
  • Soluţionare

    INCH. 3498 În baza art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006 – modificată, Admite cererea creditoarei C***** E***** B*** (******** S*** cu sediul social în Bucureşti, Bd.Timişoara nr.26Z, Clădirea Achor Plaza, sector 6 - prin Sucursala Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, Bd.Traian nr.1 şi în consecinţă: Desfiinţează în parte hotărârea adunării creditorilor debitoarei S* R***** S**, cu sediul în Baia Mare, str.Vasile Lucaciu nr.162 din 9.09.2010, în ceea ce priveşte punctul 2 de pe ordinea de zi „Confirmarea administratorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia”. Dispune convocarea adunării creditorilor de către administratorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ PUŞCAŞ IOAN, cu sediul în Baia Mare, Bd.Bucureşti nr.32/35, cu următoarea ordine de zi: „Confirmarea administratorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia” şi depunerea la dosar a procesului verbal încheiat cu această ocazie până la data de 26.10.2010. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 23.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică din 28 Septembrie 2010.

  • Sedinta din data de 01.06.2010 la ora 18:30

    Complet: xvComplet Urgente - Fond
  • Soluţionare

    INCH. 1806 - Admite cererea formulată de debitoarea S.C. RINELA S.R.L. cu sediul în Baia Mare, str.Vasile Lucaciu, nr.162, jud.Maramureş, CIF RO 5783248, nr. de ordine în registrul comerţului J/24/1009/1994, privind deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvenţă , Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei S.C. RINELA S.R.L. cu sediul în Baia Mare, str.Vasile Lucaciu, nr.162, jud.Maramureş, CIF RO 5783248, nr. de ordine în registrul comerţului J/24/1009/1994. În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă PUŞCAŞ IOAN, cu sediul în Baia Mare, Bd.Bucureşti, nr.32/35, jud.Maramureş, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20/art.25 din lege, cu o retribuţie ce se va stabili printr-o încheiere separată. În baza art.32 alin.2 din Legea 85/2006, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.277/7.07.2009, dispune administratorului judiciar să efectueze notificărilor prevăzute de art.61 din lege debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere administratorului judiciar/lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 02.08.2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 02.09.2010. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 22.09.2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 04.10.2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 09.09.2010 ora 12,00 la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Raportul prevăzut de art.54 din lege va fi depus până la data de 01.07.2010, iar cel prevăzut de art.59 până la data de 02.08.2010. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 26.10.2010. Definitivă. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 01.06.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD