T***** I***
Inculpat IntimatD******* G*******
Parte civilă RecurentS******* C***** D* U****** S********** I***
Parte civilă IntimatÎn temeiul art. 181 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul T. I., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. Constată că fapta din prezenta cauză (08/09.08.2009) este concurentă cu fapta (11.10.2009) pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 798/15.06.2010 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 29.06.2010. În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 798/2010 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 29.06.2010. În baza art. 36, art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, dispune contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul T. I. urmând să execute în final, pedeapsa rezultantă de 8 (opt) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 85 alin. 3 Cod penal coroborat cu art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, care se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 798/2010 a Judecătoriei Vaslui, respectiv 29.06.2010. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în cazul comiterii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, D. G., şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei-daune morale, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, cu sediul în Iaşi, B-dul Independenţei nr. 1, judeţul Iaşi, şi obligă inculpatul T. I. la plata către aceasta a sumei de 2520,33 lei, precum şi dobânda legală până la plata efectivă a debitului, cu titlu de daune materiale. În baza art. 193 Cod procedură penală obligă inculpatul T. I. la plata către partea civilă D. G. a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Conform art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul T. I. la plata către stat a sumei de 200 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2010.
din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 15 septembrie 2010
având în vedere lipsa relaţiilor solicitate Comisiei de Avizare, acordă termen la 7 septembrie 2010
acordă termen la 8 iunie 2010 pt. citarea martorului B.A. şi pt. emiterea adresei către Comisia de Avizare pt. avizarea concluziilor certificatului medico legal
acordă termen la 11 mai 2010 pt. citarea martorilor din lucrări cu menţiunea amendării din nou în caz de neprezentare şi cu mandate de aducere
acordă termen la 20 aprilie 2010 pt. administrarea probelor propuse de ambele părţi
admite cererea inculpatului şi acordă termen la 23 martie 2010 pt. angajare de apărător; se vor cita martorii din lucrări şi se va repeta procedura de citare cu părţile civile