Dosar 31600/197/2010 din 29.11.2010

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 31600/197/2010
Data dosar:
29.11.2010
Instanta:
Judecătoria Brașov
Departament:
PENAL
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.04.2013 la ora 08:30

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Condamnare

    În baza art. 178 al. 2 Cp condamnă inculpatul M**** V***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71 al. 1, 2 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 al. 1 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 82 Cp. În baza art. 71 al. 5 Cp suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 359 Cpp pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni. Constată că la data de 26.05.2009 autoturismul cu numărul de înmatriculare BV-11-HFA era asigurat RCA la BCR Asigurări Vienna Insurance Group SA ( în prezent Omniasig VIG SA ). În baza art. 14, 346 Cpp rap. raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 49 şi următoarele din Legea nr. 136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N***** M****** şi obligă asigurătorul Omniasig Vienna Insurance Group SA la plata următoarelor sume: - 4.500 lei cu titlu de daune materiale - 75.000 lei cu titlu de daune morale În baza art. 14, 346 Cpp raportat la art. 998 şi 999 Cod civil şi art. 49 şi următoarele din Legea nr. 136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi obligă asigurătorul Omniasig Vienna Insurance Group SA la plata sumei de 15.980 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 191 al. 1 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1500 lei . Dispune avansarea sumei de 50 lei în contul Baroului Braşov, reprezentând 25 % din onorariu apărător din oficiu avocat Şerban Andrei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi procuror şi de la comunicare pentru partea civilă şi asigurător. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.04.2013.

    Hotarare 824/2013 din 24.04.2013
  • Sedinta din data de 23.04.2013 la ora 08:30

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea pentru 24.04.2013

  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 08:30

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru dat ade 23.04.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2013
  • Sedinta din data de 26.03.2013 la ora 14:00

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 16.04.2013 sala J3 ora 08.30- cerere de amanare formulată de expert

    Incheiere de sedinta din 26.03.2013
  • Sedinta din data de 05.03.2013 la ora 14:00

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 26.03.2013 sala j3 ora 14.00

    Incheiere de sedinta din 05.03.2013
  • Sedinta din data de 22.01.2013 la ora 14:00

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 05.03.2013 faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 22.01.2013
  • Sedinta din data de 20.11.2012 la ora 14:00

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    pentru dara de 22.01.2013 sla j3 ora 14.00

    Incheiere de sedinta din 20.11.2012
  • Sedinta din data de 02.10.2012 la ora 14:00

    Complet: P4*-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    pentru data de 20.11.2012 sala j3 ora 14.00

  • Sedinta din data de 20.09.2012 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 31.05.2012 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2012

  • Sedinta din data de 19.04.2012 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2012

  • Sedinta din data de 08.03.2012 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2012

  • Sedinta din data de 02.02.2012 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 08.03.2012

  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 02.02.2012

  • Sedinta din data de 03.11.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2011

  • Sedinta din data de 29.09.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 03.11.2011

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2011

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 30.06.2011

  • Sedinta din data de 05.05.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2011

  • Sedinta din data de 07.04.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2011

  • Sedinta din data de 10.03.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2011

  • Sedinta din data de 03.02.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2011

  • Sedinta din data de 06.01.2011 la ora 8:30

    Complet: P7-CP+F-rechizitorii si acord de recunoastere
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 03.02.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD