S*** R****** S*****
CreditorS*** D*** M** S*****
DebitorÎn temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închide procedura simplificată a insolvenţei.
Pentru ca lichidatorul să facă demersuri în vederea obţinerii documentelor contabile şi de la foştii administratori ai debitoarei
Pentru a se lua cunoştinţă de raportul cu propunerea de închidere a procedurii insolvenţei
Se emite adresă către lichidator, prin care i se pune acestuia în vedere să depună la dosar raportul de activitate privind măsurile dispuse şi operaţiunile efectuate după intrarea debitoarei în procedura falimentului.
Aprobă raportul administratorului judiciar. Dispune intrarea în faliment a debitoarei.
Conceptarea şi citarea creditorilor incluşi în tabelul preliminar al creanţelor, SC Lorena SRL, cu menţiunea de a timbra cererea de creanţă cu 120 lei. Pune în vedere administratorului judiciar să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de către creditoarea SC Lorena SRL. Pune în vedere administratorului judiciar ca, în temeiul art. 59 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, să convoace adunarea creditorilor pentru a se supune votului propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată a debitoarei.
Admite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei nr. 375/06.09.2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 3170/120/2010, în sensul că sediul debitoarei S.C. Dano Mav SRL este în Târgovişte, Bd. Unirii, bl. 51, sc. C, parter, judeţul Dâmboviţa şi nu în Târgovişte, str. Gen. I.E. Florescu, bl. D13, sc. A, ap. 17, judeţul Dâmboviţa.
Admite cererea. Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului SC Dano Mav SRL.