N**** A*****
InculpatC****** M**** I**
InculpatS****** V***** D****
InculpatC***** V***** M*****
InculpatC****** F******
Parte responsabilă civilmenteAdmite cererea de învestire cu formulă executorie
Condamnă pe inculpaţii : 1. N.A., la : - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1 , art. 209 alin. 1 lit. „ a,g şi i „ C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republic. Cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. În baza art. 33 lit. „a” , art. 34 lit. „b” C.pen. contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” C.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 21.06.2010 până la data de 07.09.2010. În baza art. 350 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. 2. C.M.I. , la : - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1 , art. 209 alin. 1 lit. „ a,g şi i „ C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” C.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 25.06.2010 până la data de 07.09.2010 În baza art. 350 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. 3. S.V.-D. , la : - 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1 , art. 209 alin. 1 lit. „ a,g şi i „ C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. şi art. 99 şi următoarele C.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” C.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. după atingerea vârstei majoratului. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 21.06.2010 până la data de 07.09.2010 În baza art. 350 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. 4. C. V.M., , la : - 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1 , art. 209 alin. 1 lit. „ a,g şi i „ C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. şi art. 99 şi următoarele C.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” C.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. după atingerea vârstei majoratului. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 22.06.2010 până la data de 07.09.2010 În baza art. 350 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 14, art. 346 C.proc. pen., art. 998-999 C.civ., art. 1000 alin.2 C.civ. şi art. 1003 C.civ. obligă pe inculpaţi şi pe părţile responsabile civilmente la plata daunelor civile după cum urmează : Obligă în solidar pe inculpaţii N. A., C. M. I, S.V. –D, C V,M., pe inculpatul S. V. D. îl obligă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente C. F. iar pe inculpatul C.V. M. îl obligă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente C. M. să plătească : - suma de 3150 lei despăgubiri civile către partea civilă Voina Gheorghe domiciliat în com. Peştişu Mic sat nandru nr. 44 judeţul Hunedoara; - suma de 5000 lei despăgubiri civile către partea civilă Blaj Maria domiciliată în com. Cerbăl sat Ulm nr. 13 jud. Hunedoara ; - suma de 1250 lei despăgubiri civile către partea civilă Mihăilă Petru domiciliat în com. Cerbăl sat Ulm nr. 18 jud. Hunedoara ; - suma de 1600 lei despăgubiri civile către partea civilă P. D. - suma de 1400 lei despăgubiri civile către partea civilă N. E.: - suma de 5000 lei despăgubiri civile către partea civilă T. N. - Suma de 20.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R. G.H - Suma de 500 lei despăgubiri civile către partea civilă D.M. Obligă în solidar pe inculpaţii N.A., SVD, CVM, pe inculpatul SVD îl obligă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente CF iar pe inculpatul CVM îl obligă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente C.M să plătească suma de 6062 lei despăgubiri civile către părţile civile SC AGROMEC SRL –Peştişu Mic reprezentată prin administrator Morariu Paul Alin. Constată că părţile vătămate Ticula Ioan şi Sicoe Eusebiu nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. În baza art. 191 C.proc.pen. obligă pe inculpaţi şi pe părţile responsabile civilmente să plătească cheltuieli judiciare către stat astfel : - suma de 1490 lei inculpatul NA : - suma de 1160 lei inculpatul CMI; - suma de 1490 lei inculpatul SVD în solidar cu partea responsabilă civilmente CF - suma de 1190 lei inculpatul CVM în solidar cu partea responsabilă civilmente CM. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi în sumă de câte 300 lei pentru fiecare inculpat se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Amână pronunţarea la data de 07.09.2010
motivul amânării: pentru a se reveni cu adresă la IPJ Hunedoara, solicitându-i să comunice fişa de cazier privind pe inculpatul N.A. şi pentru a se audia martorii încuviinţaţi
În baza art. 300/2, art. 160/b şi art. 160/h alin.3 C.p.p. rap. la art. 143 alin.1 şi art. 148 alin.1 lit. "f" C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă neprivativă de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara, prev. de art. 145 şi art. 145/1 C.p.p. formulate de inculpaţi prin apărători. În baza art. 160/8a alin. 6 C.p.p. respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.M.I.
Acorda termen pentru a se efectua referatul de evaluare psihosociala
Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor