P***** F******** P***
Apelant InculpatCondamnă pe inculpatul Petrea Francisc-Paul pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 81, 82 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza disp. art. 71 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 230 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1767, 1768 din 13.11.2008 în sumă de 160 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 4 mai 2010.
Constatând pertinentă, concludentă şi utilă cauzei proba testimonială solicitată de inculpat, instanţa o admite. Dispune citarea martorilor din lucrări Grădinariu Ionuţ, Gheaţă Octavian şi Ciornea Andrei, şi