I**** G******
Recurent InculpatR*** V*******
Intimat Parte vătămatăÎn baza art. 189 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul IG la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate. În baza art. 86 indice 1 şi 86 indice 2 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani. Pune în vedere inculpatului să respecte măsurile şi obligaţiile prevăzute de art. 86 indice 3 cod penal, respectiv: a) Să se prezinte lunar la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti b) Să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ca depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea c) Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă d) Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă În baza art. 86 indice 3 alin. 3 lit. e din Cod penal impune inculpatului ca pe perioada termenului de încercare să nu conducă vehicule cu destinaţia taxi sau transport public de persoane. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 raportat la 83 şi 84 cod penal şi asupra art. 86 indice 4 alin. 2 cod penal. Admite în parte acţiunea civilă a părţii vătămate. Obligă inculpatul să plătească părţii civile 10.000 lei despăgubiri civile şi 5.000 lei daune morale. Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 RON va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul la 1400 lei cheltuieli judiciare în folosul statului. Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pentru a se încheia proces-verbal cu privire la conţinutul răspunsului înaintat de Serviciul Special de Telecomunicaţii 112.
desfiinţat C.4 repartizare
pentru a se emite adresă
pentru administrare probe
lipsă procedură
lipsă procedură inculpat
lipsă procedură inc. şi p.v.