P******* V*****
Contestator RecurentM********* S****** P*** P*****
IntimatRespinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator, ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul P******* V*****, domiciliat în mun. Suceava, str. Ştefan cel Mare, nr. 45, jud. Suceava formulată în contradictoriu cu Municipiul Suceava - prin primar, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.08.2010.
Se va înainta recipisa de consemnare a cauţiunii către registrul de valori al instanţei. Se va emite adresă către intimată prin care i se va pune în vedere să ne comunice dacă a întocmit un dosar de executare în baza Dispoziţiei privind desfiinţarea construcţiilor nr.804/23.04.2010, iar în caz afirmativ să ne comunice copia dosarului de executare întocmit. Se va emite adresă către Arhiva Judecătoriei Suceava să ne comunice copia sentinţei civile pronunţată în dosarul nr. 5966/314/2008. Prorogă punerea în discuţie a cererii de suspendare a executării silite la termenul următor, după primirea relaţiilor din partea intimatei. Amână cauza la data de 10 august 2010 C civil vacanţă, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul, contestatorul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 iulie 2010.
Încuviinţează cererea formulată de către contestator prin apărător, sens în care: Amână cauza la data de 20.07.2010 C civil vacanţă, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul, contestatorul având termen în cunoştinţă. Pune în vedere contestatorului prin apărător să facă dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 500 lei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.07.2010.
Se va emite adresă către Primăria mun. Suceava spre a ne înainta documentaţia care a stat la baza Dispoziţiei privind desfiinţarea construcţiilor nr. 804 din 23.03.2010, precum şi să ne comunice dacă există format un dosar de executare în ceea ce priveşte executarea sentinţei civile nr. 1192 din 2006. Prorogă punerea în discuţia părţilor a cererii de suspendare a executării silite formulată de către contestator după venirea relaţiilor solicitate de la Primăria mun. Suceava. Amână cauza la data de 02.07.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul, contestatorul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.06.2010.