V****** R*** v** d** G***** c* d********* p********* a***
PetentI************ D* P****** A* J********
IntimatÎndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr. 1652/2010 a Judecătoriei Aleşd, pronunţată în şedinţa publică din data de 30.11.2010 în dosar nr. 322/177/2010, în sensul că în minuta hotărârii se va trece la alineatul 4 „Irevocabilă” în loc de „Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, cum din eroare s-a trecut.
Respinge excepţia nulităţii procesului verbal invocată de petent. Respinge plângerea contravenţională formulată
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 30.11.2010, ora 15,30.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 23.11.2010, cam. 9, ora 15,30.
Amânat pentru data de 16.11.2010, pentru probe.
Amânat pentru data de 05.10.2010 faţă de lipsa martorului legal citat şi pentru a se recita acesta cu mandat de aducere.
Instanţa dispune amânarea cauzei pentru data de 29.06.2010 în vederea administrării probei cu martori.
Instanţa dispune amânarea cauzei pentru data de 18.05.2010 faţă de proba testimonială solicitată în cauză.