Ş***** G*******
ReclamantM****** A*******
PârâtŞ***** P*******
ReclamantS*** P****** S*****
Intervenient în nume propriuSentinţa civilă nr.871/27.05.2015. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii sub aspectul unui partaj partial, invocată de instanţă din oficiu; Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Ş G şi Ş P formulată în contradictoriu cu pârâta M A şi intervenienta SC P SRL; Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC Pe SRL în interesul pârâtei M A, şi în consecinţă: Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Ş P, decedată la data de 11.06.2010, se compune dintr-un număr de 3 părţi sociale a câte 35 de lei fiecare, deţinute în SC P SRL Constată că moştenitori legali ai defunctei Ş P, decedată la data de 11.06.2010 sunt reclamanţii Ş G, Ş P şi pârâta M A, în cote părţi egale de câte 1/3 fiecare, pârâta M A având şi calitatea de legatar cu titlu particular, în baza Testamentului olograf încheiat de defunctă la data de 08.02.2009. Respinge ca neîntemeiată, cererea privind sistarea stării de indiviziune privind masa succesorală rămasă după defuncta Ş P prin atribuirea a câte unei părţi sociale fiecărui moştenitor şi înscrierea menţiunilor la Oficiul Registrului Comerţului privind persoanele care vor avea calitatea de asociaţi. Respinge cererea reclamanţilor privind constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf încheiat de defuncta Ş P la data de 08.02.2009.
Hotarare 871/2015 din 27.05.2015Amânare de pronunţare la data de 27.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2015Amânare de pronunţare la data de 20 mai 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2015Se amână la data de 13.05.2015. Respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta reclamanţilor. Încuviinţează cererea pârâtei M****** A******* prin reprezentant, privitoare la completarea raportului de expertiză de către Laboratorul de Medicină Legală Baia Mare. Amână judecarea cauzei la data de 13 mai 2015, pentru când reclamanţii, pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se va efectua adresă către Laboratorul de Medicină Legală Baia Mare, căruia i se va solicita să precizeze dacă în funcţie de tratamentul administrat în data de 05.02.2009, cu 4 plicuri de fortrans, 1 fiolă de scobutil, 1 fiolă de midazolam şi 4 tablete spasmomen, putea fii afectat discernământul pacientei din data de 08.02.2009, iar alăturat i se va comunica un exemplar al adresei comunicate de Institutul Regional de Gastroenterologie- Hepatologie Cluj Napoca. Asupra cererii formulate de reclamanţi privitoare la încuviinţarea efectuării unui nou raport de expertiză medico legală în cauză, instanţa se va pronunţa după completarea raportului de expertiză. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei . Pronunţată în şedinţa publică de azi 1 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 01.04.2015Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2015, pentru când reclamanţii, pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se va emite adresă către Clinica de Chirurgie III Cluj Napoca, cu solicitarea de a comunica instanţei tratamentul medicamentos administrat pe zile numitei Ş***** P******* in perioada 05.02.2009 - 08.02.2009, se va anexa foaia de observaţie clinică a defunctei Ş***** P*******, in vederea identificării acesteia. Instanţa se va pronunţa asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză medico legală formulate de părţi şi asupra cererii privind efectuarea unei noi expertize, după ce se va depună răspunsul solicitata Clinicei de Chirurgie nr.3 . Pune in vedere reprez. pârâţilor să studieze raportul de expertiză criminalistică comunicat de INEC Bucureşti şi să formuleze eventualele obiecţiuni la acesta cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei .
Incheiere de sedinta din 25.02.2015Se amână la data de 25.02.2015. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2015, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Instanţa se va pronunţa asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză medico legală formulate de reclamanţi, la termenul următor. Se va reveni cu adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, căruia i se va solicita să efectueze raportul de expertiza grafoscopică, cu obiectivele comunicate şi cu menţiunea că înscrisurile de la punctele 5,6,7 şi 8 din adresa comunicată anterior, sunt contestate de reclamanţi, însă au fost admise ca scripte de comparaţie având în vedere că duplicatul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria MM nr. 003175, încheiat la data de 17.10.2006 -2 file şi duplicatul procesului verbal de control nr. 0010933-1 filă, sunt înscrisuri autentice, iar cele de la pct. 7 -specimen de semnătură formular - o filă şi 8)-fişă specimen de semnătură, sunt executate în faţa funcţionarului, după identificarea persoanei în cauză. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei – sub sancţiunea decăderi din probă. Pronunţată în şedinţa publică de azi 21 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 21.01.2015Se amână la data de 21.01.2015. Respinge cererea de renunţare la înscrisul - contract de asigurare facultativă nr.B05335311, ca script de comparaţie, urmând să îl includă în actele ce vor fi trimis e la INEC in vederea expertizării. Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2015, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se va efectua adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, căruia i se va solicita să efectueze un raport de expertiza grafoscopică în care să se pronunţe, dacă semnătura de pe testamentul olograf încheiat la data de 8.02.2009 este a numitei Ş***** P******* , d. (11.06.2010), raportat la actele de comparaţie, care au fost încuviinţate în încheierea de şedinţă da astăzi: 1)-testament olograf încheiat la data de 08.02.2009; 2) contract de asigurare facultativă nr.B0535311; 3)-act autentic adiţional, autentificat la notar sub nr. 3244/29.11.1994; 4)-declaraţie notarială dată în faţa notarului public Timiş Carmen, - încheiere de autentificare nr. 3711/23.10.2007- 2 exemplare; 5)-duplicat al procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria MM , nr. 003175, încheiat la data de 17.10.2006-2 file; 6)-duplicatul procesului verbal de control nr. 0010933-1 filă; 7)-specimen de semnătură formular -o filă; 8)-fişă specimen de semnătură; 9)-act constitutiv reactualizat al Societăţii cu răspundere limitată SC Perpeta SRL-autentificat la BNP Timiş Carmen sub nr.856/6.05.1998-6 file. Se va reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală Baia Mare, cu menţiunea că reclamanţii au achitat contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de 126 lei, solicitând să întocmească şi să comunice instanţei raportul de expertiză dispus în cauză. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei – sub sancţiunea decăderi din probă. Pronunţată în şedinţa publică de azi 19 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 19.11.2014Se amână la data de 19.11.2014. Amână judecarea cauzei la data de 19 noiembrie 2014, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se va cita pârâta M****** A******* şi intervenienta S.C. Perpetua SRL, ambele cu menţiunea de a se prezenta în instanţă la termenul stabilit, pentru a putea pune în discuţia contradictorie a părţilor scriptele de comparaţie ce urmează a se avea in vedere de către INEC la efectuarea contraexpertizei grafoscopice. Se va efectua adresă către Serviciul de Medicină Legală Baia Mare, cu menţiunea că reclamanţii au achitat contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de 126 lei, solicitând să întocmească şi să comunice instanţei raportul de expertiză dispus în cauză. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei – sub sancţiunea decăderi din probă. Pronunţată în şedinţa publică de azi 22 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014pentru administrare probe şi achitarea contravalorii expertizei medico-legale
Incheiere de sedinta din 24.09.2014Se amână la data de 24.09.2014. Admite excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale formulate de pârâta reclamantă reconvenţional M****** A******* . Anulează ca insuficient timbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional M****** A*******. Amână judecarea cauzei la data de 24 septembrie 2014, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei – sub sancţiunea decăderi din probă. Se va emite adresă către Institutul Naţional de Criminalistică din Bucureşti, cu menţiunea că a fost achitată suma de 900 lei în contul Laboratorului de Expertize Criminalistice şi se vor trimite scriptele de comparaţie, menţionate în încheierea de şedinţă din 20.11.2014, în vederea expertizării. Încuviinţează expertiza medico legală, faţă de obiectul cererii din dosarul conexat. Dispune efectuarea unei expertize medico legale având ca singur obiectiv: - să se stabilească dacă defuncta Ş***** P******* a avut discernământ la momentul încheierii testamentului olograf încheiat la data de 08.02.2009, raportat la medicamentaţia administrată în perioada 05.02.- 09.02.2009 şi dosarul medical din dosar de la filele 328-377. Se va emite adresă ceter Laboratorul de Medicină Legală Baia Mare, prin care se va solicita să comunice instanţei costul raportului de expertiză medico legal. Pronunţată în şedinţa publică de azi 25 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014Amână judecarea cauzei la data de 25 iunie 2014. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei – sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, în sumă de lei 11.279,18 lei, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Se amână la data de 21.05.2014. Respinge cererile de amânare a judecării cauzei formulate atât de reprezentanta reclamanţilor, cât şi de reprezentantul pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 21 mai 2014, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Admite în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienta S*** P****** S***** Uneşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii sub aspectul unui partaj parţial invocat invocată de instanţă din oficiu, cu fondul cauzei. Pune în vedere pârâtei reclamante reconvenţional M****** A******* să achite diferenţa de onorariu expert pentru expertul Tomoiagă Nicolae Lucian, în valoare de 2400 lei, pentru expertul Mateeş Valentin suma de 1000 lei – sub sancţiunea decăderi din probă, precum şi taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, respectiv suma de 2827,64 lei – sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale. Pronunţată în şedinţa publică de azi 14 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 14.05.2014Se amână la data de 14.05.2014. Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2014, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se va emite adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca, pentru a efectua expertiza grafoscopica dispusă în cauză. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnico-Judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş cu solicitarea de a efectua plata onorariilor către experţii Tomoiagă Nicolae Lucian ( onorariu definitiv stabilit prin încheierea de şedinţă din 25.10.2011) şi exp. Mateeş Valentin, după ce se vor achita diferenţele de onorarii exp. Menţine dispoziţiile date prin încheierea de şedinţă din 23.10.2013: Pârâta va achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, respectiv suma de 2827,64 lei. Prorogă pentru următorul termen, discuţia cu privire la partea care are obligaţia de achitare a diferenţelor de onorariu: - pentru expert Tomoiagă Nicolae Lucian, în sumă de 2400 lei , - pentru expert Mateeş Valentin, în sumă de 1000 lei, Prorogă pentru următorul termen discutarea admisibilităţii in principiu a cererii de intervenţie formulate de intervenienta SC Perpeta SRL (filele 34-35)şi precizată ca fiind în interesul pârâtei M****** A*******-( fila 256). Prorogă dezbaterea asupra excepţiei invocate din oficiu de instanţă prin încheierea de şedinţă din 5.04.2011, de inadmisibilitate a acţiunii sub aspectul unui partaj parţial şi asupra excepţiei insuficientei timbrări . Pronunţată în şedinţa publică de azi 12 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2014, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se vor cita reclamanţii cu menţiunea de a depune la dosar originalul ordinului de plată prin care au achitat suma de 900 lei costul expertizei grafice, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 155, ind.1 C. pr. civ. După ce reclamanţii vor depune la dosar dovada ( în original ) a achitării sumei de 900 lei in contul laboratorului se va întocmi adresa către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca, pentru a efectua expertiza grafoscopica dispusă în cauză. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnico-Judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş cu solicitarea de a efectua plata onorariilor către experţii Tomoiagă Nicolae Lucian ( onorariu definitiv stabilit prin încheierea de şedinţă din 25.10.2011) şi exp. Mateeş Valentin , după ce se vor achita diferenţele de onorarii exp. Menţine dispoziţiile date prin încheierea de şedinţă din 23.10.2013: Pârâta va achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, respectiv suma de 2827,64 lei. Prorogă pentru următorul termen, discuţia cu privire la partea care are obligaţia de achitare a diferenţelor de onorariu: - pentru expert Tomoiagă Nicolae Lucian, în sumă de 2400 lei , - pentru expert Mateeş Valentin, în sumă de 1000 lei, Prorogă pentru următorul termen discutarea admisibilităţii in principiu a cererii de intervenţie formulate de intervenienta SC Perpeta SRL (filele 34-35)şi precizată ca fiind în interesul pârâtei M****** A*******-( fila 256). Prorogă dezbaterea asupra excepţiei invocate din oficiu de instanţă prin încheierea de şedinţă din 5.04.2011, de inadmisibilitate a acţiunii sub aspectul unui partaj parţial şi asupra excepţiei insuficientei timbrări .
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2014, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Admite cererea formulată de reclamanţi şi în consecinţă încuviinţează efectuarea unei noi expertize grafice, privind semnătura testatoarei Ş***** P*******, de pe testamentul olograf ce face obiectul cauzei de faţă, folosindu-se ca material de comparaţie actele consemnate în dispozitivul încheierii. Actul numit :Proces verbal cu ştampila CS Mixtă Borşa, nr. 709/30.03.1993-ce nu se va folosi la expertiză, va fi păstrat la grefa instanţei până la formularea cererii de către reclamanţi, de restituire a actului. Reclamanţii vor depune în favoarea Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca, în contul RO54TREZ7055009XXX000234, al I.N.E.C.Bucuresti str. Regina Elisabeta nr. 53 Trezoreria sectorului 5 cod fiscal 4420635 , suma de 900 lei, reprezentând costul lucrării de expertiză grafică. După ce reclamanţii vor depune la dosar dovada ( în original ) a achitării sumei de 900 lei in contul laboratorului se va întocmi adresa către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca, pentru a efectua expertiza grafoscopica , în adresă urmând a se trece în dreptul actelor ce vor fi trimise pentru a fi folosite ca material de comparaţie, dacă au fost acte contestate de reclamanţi-potrivit celor consemnate în prezenta închiriere de şedinţă. Stabileşte onorariul definitiv al expertului Mateeş Valentin, pentru lucrarea de expertiză efectuată în cauză, în sumă de 1800 lei. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnico-Judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş cu solicitarea de a efectua plata onorariilor către experţii Tomoiagă Nicolae Lucian ( onorariu definitiv stabilit prin încheierea de şedinţă din 25.10.2011) şi exp. Mateeş Valentin , după ce se vor achita diferenţele de onorarii exp. Menţine dispoziţiile date prin încheierea de şedinţă din 23.10.2013: Pârâta va achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, respectiv suma de 2827,64 lei. Prorogă pentru următorul termen, discuţiei asupra obligaţiei de achitare a diferenţelor de onorariu: - pentru expert Tomoiagă Nicolae Lucian, în sumă de 2400 lei , - pentru expert Mateeş Valentin, în sumă de 1000 lei, Prorogă pentru următorul termen discutarea admisibilităţii in principiu a cererii de intervenţie formulate de intervenienta SC Perpeta SRL şi precizată ca fiind în interesul pârâtei M****** A*******. Prorogă dezbaterea asupra excepţiei inadmisibilitate a acţiunii sub aspectul unui partaj parţial şi asupra excepţiei insuficientei timbrări .
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Se amână la data de 20.11.2013. Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2013, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Pârâta va achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, respectiv suma de 2827,64 lei. Prorogă discutarea privind achitarea diferenţelor de onorariu expert în cuantum de 2400 lei si 1000 lei. Reprezentanţii părţilor vor depune in scris poziţia lor faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia insuficientei timbrări, astfel că va proroga discutarea acestor excepţii. Prorogă discutarea admisibilităţii in principiu a precizării cererii de intervenţie. Se va emite adresă către Notarul Public Timiş Carmen, cărei i se va solicita să trimită instanţei originalul actului constitutiv nr.856/ 6 mai 1998. Se va emite adresă către Clinica de Chirurgie III Cluj Napoca, cu solicitarea de a trimite instanţei foaia de observaţie clinică a defunctei Ş***** P*******. Pronunţată în şedinţa publică de azi 23 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Se amână la data de 23.10.2013. Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2013, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Pârâta va achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, respectiv suma de 2827,64 lei. Prorogă discutarea privind achitarea diferenţelor de onorariu expert în cuantum de 2400 lei si 1000 lei. Reprezentanţii părţilor vor depune in scris poziţia lor faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia insuficientei timbrări, astfel că va proroga discutarea acestor excepţii. Prorogă discutarea admisibilităţii in principiu a precizării cererii de intervenţie. Reprezentanţii părţilor vor depune în scris probatoriului cu privire la efectuarea unui raport de expertiză medico legală, care se va discuta la termenul următor. Pronunţată în şedinţa publică de azi 12 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013amânat la data de 12 septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 06.06.2013suspendat in baza 155 ind.1 c.pr.civ.
Incheiere suspendare din 06.09.2012Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulate de reprezentantul pârâtei reclamante şi a intervenientei. Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2012, pentru când reclamanţii şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Se va cita pârâta reclamantă cu un exemplar de pe obiecţiunile la raportul de expertize grafologică, urmând ca aceasta pentru termenele ce se vor acorda să dea aibă termen in cunoştinţă. Menţine dispoziţiile luate de instanţă, respectiv reclamanţii vor depune dovada achitării diferenţelor de onorariu expert în cuantum de 2400 lei si 1000 lei, sub sancţiunea suspendării cauzei in temeiul art. 1551 c.pr.civ.. Reprezentantul intervenientei va depune o precizare a cererii reconvenţionale. Reprezentanţii părţilor vor depune in scris poziţia lor faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia insuficientei timbrări, astfel că va proroga discutarea acestor excepţii. Prorogă discutarea admisibilităţii in principiu a cererii de intervenţie. Prorogă discutarea obiecţiunilor la raportul de expertiză grafologică după ce se va comunica pârâtei reclamante un exemplar de pe obiecţiuni şi după ce se va clarifica cadrul procesual al acţiunii.
Incheiere de sedinta din 14.06.2012Respinge cererea de reexaminare .
Amână judecarea cauzei la data de 14 iunie 2012, ora 11.00, pentru când reclamanţii şi pârâta şi intervenienta au termen în cunoştinţă. Pentru soluţionarea cererea de reexaminare împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare de ajutor public judiciar formulată de pârâta reclamantă . Reclamanţii vor depune dovada achitării diferenţelor de onorariu expert în cuantum de 2400 lei si 1000 lei, sub sancţiunea suspendării cauzei in temeiul art. 155 c.pr.civ.. Reprezentantul intervenientei va depune o precizare a cererii reconvenţionale şi de intervenţie. Reprezentanţii părţilor vor depune in scris poziţia lor faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia insuficientei timbrări, astfel că va proroga discutarea acestor excepţii. Prorogă discutarea admisibilităţii in principiu a precizării cererii de intervenţie, după ce reclamanţii vor lua la cunoştinţă de conţinutul precizării acestei cererii. Părţile vor depune in scris obiecţiunile la raportul de expertiză grafologică, prorogă discutarea acestor obiecţiuni după ce se va clarifica cadrul procesual al acţiunii.
Respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar
amânat la data de 17. mai 2012 Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2012, ora 11.00 la solicitarea reprezentanţilor părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Pentru soluţionarea cererii pârâtei reclamante M****** A******* privind acordarea de ajutor public judiciar şi pentru a da posibilitatea pârâtei reclamante să depună toate actele necesare conform dispoziţiilor date prin OG 51/2008, precum şi veniturile lunare ale pârâtei reclamante in acest sens se va acorda termen la data de 10 mai 2012. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Reclamanţii vor depune dovada achitării diferenţei de onorariu expert în cuantum de 2400 lei pentru expertul topograf, sub sancţiunea suspendării cauzei in temeiul art. 155 c.pr.civ.. Reprezentantul intervenientei va depune o precizare a cererii de intervenţie. Reprezentanţii părţilor vor depune in scris poziţia lor faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia insuficientei timbrări, astfel că va proroga discutarea acestor excepţii. Părţile prin reprezentanţi vor depune acte justificative care să ateste dreptul al defunctei privind seria de imobile indicate in acţiune şi cererii reconvenţionale, vor arăta care situaţia imobilului ridicat de unchiul părţilorpe terenul Valea Fătului (conform susţinerilor expertului), Părţile vor depune in scris obiecţiunile la raportul de expertiză gafologică, prorogă discutarea acestor obiecţiuni după ce se va clarifica cadrul procesual al acţiunii.
Se amână la data de 24.04.2012. Amână judecarea cauzei la data de 24 aprilie 2012, la solicitarea reprezentanţilor părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Ia act de obligaţia reclamanţilor de a achita diferenţa de onorariu expert în cuantum de 1000 lei pentru expertul în construcţii şi 2400 lei pentru expertul topograf cât si avansul onorar de expertiza solicitat de expertul Mateeş Valentin in cuantum de 1400 lei. Pune în vedere reclamanţilor să achite diferenţele de onorariu experţi cât si avansul solicitat în termen de cinci zile, după care se va reveni cu adresă la expertul în construcţii Mateeş Valentin. După ce se vor achita diferenţele de onorariu expert privind lucrarea de expertiză in specialitatea topografie şi construcţii, se va emite adresă către Biroul local de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş prin care se va dispune efectuarea plăţii către expert. Pronunţată în şedinţa publică de azi 20 martie 2012.
Se amână la data de 20.03.2012. Amână judecarea cauzei la data de 20 martie 2012, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Pârâta reclamantă M****** A******* va depune diferenţa taxă judiciară de timbru in sumă de 8509 lei, sub sancţiune anulării ca insuficient timbrata a actiunii sale. Pârâta reclamantă M****** A******* va achita diferenţa de onorariu expert in sumă de 2400 lei in contul expertului topograf şi 1000 lei diferenţă de onorariu expert în contul expertului în construcţii, in termen de 5 zile, sub sancţiunea suspendării cauzei. După ce se va achita diferenţele de onorariu expert privind lucrarea de expertiză in specialitatea topografie şi construcţii, se va emite adresă către Biroul local de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş prin care se va dispune efectuarea plăţii către expert. Se va reveni cu adresă către expertul constructor Mateeş Valentin pentru a efectua si depune lucrarea de expertiză, căruia i se va comunica să facă o noua deplasare la faţa locului să identifice şi sa evalueze imobilul din Borsa, str. Victoriei, nr.48, judeţul Maramureş cu sprijinul Poliţiei Borsa. Se va emite adresă către Poliţia Borsa prin care se va dispune să acorde ajutor expertului Mateeş Valentin privind efectuarea expertizei in specialitatea construcţii. Se va reveni cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca căruia i se va solicita să comunice instanţei raportul de expertiză grafoscopică. După efectuarea expertizelor se va pune in discuţie celelalte probe solicitate. Pronunţată în şedinţa publică de azi 21 februarie 2012.
Se amână la data de 21.02.2012. Amână judecarea cauzei la data de 21 februarie 2012, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Pârâta reclamantă M****** A******* va depune diferenţa taxă judiciară de timbru in sumă de 8509 lei, sub sancţiune anulării ca insuficient timbrata a actiunii sale. Pârâta reclamantă M****** A******* va achita diferenţa de onorariu expert in sumă de 2400 lei in contul expertului topograf şi 1000 lei diferenţă de onorariu expert în contul expertului în construcţii, in termen de 5 zile, sub sancţiunea suspendării cauzei. După ce se va achita diferenţele de onorariu expert privind lucrarea de expertiză in specialitatea topografie şi construcţii, se va emite adresă către Biroul local de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş prin care se va dispune efectuarea plăţii către expert. Se va reveni cu adresă către expertul constructor Mateeş Valentin pentru a efectua si depune lucrarea de expertiză, căruia i se va comunica să facă o noua deplasare la faţa locului să identifice şi sa evalueze imobilul din Borsa, str. Victoriei, nr.48, judeţul Maramureş cu sprijinul Poliţiei Borsa. Se va emite adresă către Poliţia Borsa prin care se va dispune să acorde ajutor expertului Mateeş Valentin privind efectuarea expertizei in specialitatea construcţii. Se va reveni cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca căruia i se va solicita să comunice instanţei raportul de expertiză grafoscopică şi se va trimite o copie a ordinului de plată nr.1/12.12.2011 prin care s-a achitat diferenţa de 200 lei. După efectuarea expertizelor se va pune in discuţie celelalte probe solicitate. Pronunţată în şedinţa publică de azi 17.01.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2012, , pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Pârâta reclamantă M****** A******* va depune diferenţa taxă judiciară de timbru in sumă de 8509 lei, sub sancţiune anulării ca insuficient timbrata a actiunii sale. Pârâta reclamantă M****** A******* va achita diferenţa de onorariu expert in sumă de 2400 lei in contul expertului topograf, in termen de 5 zile, sub sancţiunea suspendării cauzei. După ce se va achita diferenţa de onorariu expert privind lucrarea de expertiză in specialitatea topografie, se va emite adresă către Biroul local de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş prin care se va dispune efectuarea plăţii către expert. Încuviinţează efectuarea unei completări la raportul de expertiză in specialitatea topografie având ca obiectiv:
Amână judecarea cauzei la data de 22.11. 2011, ora 14,00 la solicitarea părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Fixează onorariu definitiv al lucrării de expertiză in specialitate topografie in sumă de 3236,55 lei care va fi achitat de pârâta reclamantă M****** A*******. Pârâta reclamantă M****** A******* va achita diferenţa de onorariu expert in sumă de 2400 lei in contul expertului topograf, in termen de 5 zile, sub sancţiunea suspendării. După ce se va achita diferenţa de onorariu expert privind lucrarea de expertiză in specialitatea topografie, se va emite adresă către Biroul local de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Maramureş prin care se va dispune efectuarea plăţii către expert. Ia act de obligaţia părţilor, după studierea raportului de expertiză topografice să depună in scris eventualele obiecţiuni la raport. Se va reveni cu adresă către expertul constructor Mateeş Valentin pentru a efectua si depune lucrarea de expertiză. Se va întocmi o nouă adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca, pentru a efectua expertiza grafoscopica potrivit scriptelor de comparaţie : - Raport de gestiune periodic din data de 1.12.2008-31.12.2008, 1.12.2008-31.12.2007,3.11-28.11.2008,1.11-30.11.2008,1-31.10.2008, 1.10.2008-31.10.2008, 1-31.09.2008, 1.09.2008-31.09.2008, 1.08.2008-31.08.2008, 1.08.2008-31.08.2008, 1.07.2008-31.07.2008, 1.07.2008-31.07.2008, 1.06.2008-30.06.2008, 1.06.2008-30.06.2008, 1.05.2008-30.05.2008, 1.05.2008-30.05.2008, 1-30-04.2008, 1.04.2008-30.04.2008, 1.03.2008-31.03.2008, 1-31.03.2008, 1-29.03.2008, feb2008-28.02.2008, ianuarie 2008, si ianuarie 2008 urmând a se pronunţa: - dacă scrisul , datarea şi semnătura defunctei din testamentul din data de 08.02.2009 aparţin acesteia. Având in vedere raportul de expertiză in specialitate topografie reprezentanta păratei reclamante Muresan Angelica va calcula valoarea terenurilor conform valorilor orientative a bunurilor imobiliare din circumscripţia teritorială a acestei instanţe, stabilite prin expertizele Camerei Notarilor Publici şi comunicate de către Tribunalul Maramureş va depuna o nota scrisa cu valorile astfel calculate şi va achita diferenţa de taxă de timbru aferentă, daca se impune acest lucru. După efectuarea expertizelor se va pune in discuţie celelalte probe solicitate.
Amână judecarea cauzei la data de 25.10 2011, la solicitarea părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Încuviinţează proba cu efectuarea unei expertize construcţii . Numeşte expert construcţii Mateeş Valentin, prin tragere la sorţi. Fixează avans onorariu expert in sumă de 800 lei care va fi achitat in contul expertului constructor de pârâtă reclamantă reconvenţional M****** A******* in termen de 5 zile sub sancţiunea suspendării. Fixează obiectivele raportului de expertiză topografică ca fiind următoarele: - identificarea şi evaluarea construcţiilor ce fac parte din masa succesorală ; - întocmirea schiţelor la scară cu constatările făcute; - dacă aceste construcţii sunt comod partajabile - relevarea si a altor aspecte pe care expertul le consideră utile soluţionării cauzei. Se va emite adrese către Biroul local de expertize judiciare Maramureş, prin care se va comunica numirea expertului constructor Mateeş Valentin in prezenta cauză şi către expert căreia i se va comunica numire şi obiectivele lucrării de expertiză, după ce pârâta reclamanta reconvenţional va achita avans onorariu expert. Se va reveni cu adresă către expertul topograf in vederea efectuării şi depunerii a lucrării de expertiză . Părţile vor depune scripte de comparaţie cu scrisul defunctei. După efectuarea expertizelor se va pune in discuţie celelalte probe solicitate.
Încuviinţează proba cu efectuarea unei expertize topografice solicitată de reprezentanta pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 27 septembrie 2011, la solicitarea părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Pârâta-reclamanta reconvenţional M****** A******* va achita în contul Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca RO54TREZ7055009XXX000234 în sumă de 700 lei. După ce pârâta reclamanta va achita suma de 700 lei in contul laboratorului se va întocmi adresa către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj Napoca, pentru a efectua expertiza grafoscopica potrivit scriptelor de comparaţie Numeşte expert topograf Tomoiagă Nicolae Lucian , prin acordul părţilor. Fixează onorariu expert in sumă de 800 lei care va fi achitat in contul expertului topograf de pârâtă reclamantă reconvenţional M****** A******* in termen de 5 zile sub sancţiunea suspendării. Fixează obiectivele raportului de expertiză topografică Se vor emite adrese către Biroul local de expertize judiciare Maramureş, prin care se va comunica numirea expertului topograf Tomoiaga Nicolae Lucian in prezenta cauză şi către expert căreia i se va comunica numire şi obiectivele lucrării de expertiză, după ce pârâta reclamanta reconvenţional va achita avans onorariu expert. Se va reveni cu adresă către Primăria Borşa în care să ne comunice cu privire la toate bunurile din acţiunea principală şi din cererea reconvenţională, care sunt situate în intravilan şi extravilan, iar pentru cele din extravilan să ne comunice categoria de folosinţă, respectiv arabil, fâneţe etc.; pentru construcţii să ne comunice valoare de asigurare a construcţiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru pe care părţile trebuie să o achite, cu menţiune ca in caz ca nu se va răspunde se vor lua masuri de amendare a conducătorului instituţiei. Dupa efectuarea expertizelor se va pune in discuţie celelalte probe solicitate.
Se amână la data de 28.06.2011. Încuviinţează proba cu efectuarea unei expertize grafice solicitată de reprezentanta reclamanţilor. Pune în vedere părţilor să depună scripte de comparaţie şi testamentul în original în vederea efectuării expertizei grafice. Se va emite adresă către Primăria Borşa în care să ne comunice cu privire la toate bunurile din acţiunea principală şi din cererea reconvenţională, care sunt situate în intravilan şi extravilan, iar pentru cele din extravilan să ne comunice categoria de folosinţă, respectiv arabil, fâneţe etc.; pentru construcţii să ne comunice valoare de asigurare a construcţiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru pe care părţile trebuie să o achite. Probatoriul cu privire la petitul stabilirii masei scuccesoarle se va discuta dupa stabilirea taxei de timbru datorate de parti. Amână judecarea cauzei la data de 28 iunie 2011, la solicitarea părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Pronunţată în şedinţa publică de azi 14.06.2011.
Se amână la data de 14.06.2011. Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul pârâtei. Ia acte de obligaţia pârâtei să depună pentru fiecare imobil de natură teren un certificat fiscal privind natura terenului, iar pentru construcţii valoarea de asigurare ale acestora pentru a se calcula taxa judiciară de timbru. Amână judecarea cauzei la data de 14 iunie 2011, la solicitarea părţilor, pentru când reclamanţii şi pârâta au termen în cunoştinţă. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei intervenientei S.C. Perpetua S.R.L., s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant legal, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Pronunţată în şedinţa publică de azi 10.05.2011.
Redeschisa cauza şi fixează termen la data de 10 mai 2011
amânat pronunţarea la data de 12.04.2011
admite cererea de reexaminare a amenzii
Incheiere de sedinta din 05.04.2011Se amână la data de 08.03.2011.
Se amână la data de 15.02.2011
se amână judecarea cauzei la 18.01.2011,pentru ca pârâta să-şi angajeze apărător