S* T********** 2*** S* - P*** L********* J******* S** P********** I****
Intimat reclamantS* A****** R* P**** S*** S**
Recurent pârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C. TERMOFICARE 2000 S.A., împotriva pârâtei S.C. ANDREEA RM PREST SERV S.R.L. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7.012,11 lei reprezentând contravaloare energie termică, precum şi suma de 2.737,72 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2010.
Admite pentru reclamanta SC TERMOFICARE 2000 SA proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă, ulterior administrării probelor admise. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la termenul acordat toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţin şi alte înscrisuri, cu excepţia celor aflate deja la dosar. Se comunică pârâtei un exemplar al interogatoriului ce a fost depus la acest termen, pentru a răspunde în scris, potrivit disp.art.222 alin.1 Cod procedură civilă, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2010.
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă şi art.6 paragraful 1 din CEDO încuviinţează cererea formulată în scris şi depusă la dosar de pârâta în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2010, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se reia procedura de citare cu pârâta. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2010.