V**** R***** C*********
InculpatAdmite cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă prin decizia penală nr. 709/16.07.2010 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.707/42/2010, faţă de inculpatul V**** R***** C********* – fiul lui Marin şi Mioara, născut la 25 iunie 1990, cu domiciliul în comuna Piersinari, sat Piersinari, str. Principală nr. 287, judeţul Dâmboviţa, CNP *********2502, şi în consecinţă: În baza art.136 alin.1 lit.c, art.139 alin.1 rap. la art.145 1 Cod proc.pen.: Înlocuieşte măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu dispusă faţă de inculpat cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. În baza art.145 alin.12 Cod proc.pen. : Pe durata acestei măsuri inculpatul Voicu Robert Constantin va fi obligat să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. 11 lit. a , b , c şi d Cod procedură penală , respectiv : să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi ; să se prezinte la organul de poliţie,desemnat cu supravegherea, respectiv, Postul de Poliţie al comunei Pierşinari, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme, deci nici arme albe. În baza art. 145 alin. 12 Cod procedură penală, pe durata măsurii inculpatul va respecta obligaţia de a nu se apropie sau comunica cu martorii din cauză şi cu partea vătămată Stancu Andreea. Potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. 23 şi 3 Cod procedură penală se atrage atenţia inculpatului V**** R***** C********* că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce-i revin, măsura va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Conform dispoziţiilor art. 145 alin. 2 1 Cod procedură penală , copia încheierii instanţei de judecată se va comunica, în aceiaşi zi: inculpatului V**** R***** C*********, Poliţiei Municipiului Târgovişte, Postului de Poliţie al comunei Pierşinari, judeţul Dâmboviţa, în a căror rază teritorială locuieşte acesta, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Poliţiei Comunitare Târgovişte, organelor competente sa elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor ce-i revin. Organele în drept vor refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, ridica provizoriu paşaportul pe durata măsurii. Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 decembrie 2010
amana pronuntarea la 21.12.2010