G********* M*****
Apelant Parte civilăS****** R*****
Intimat InculpatD.P.213 Admite apelul formulat pe latuzră civilă de partea civilă G********* M*****. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată sub aspectul laturii civile. Majorează despăgubirile acordate părţii civile G********* M***** de la 2856 lei la 5.100 lei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statuluiu din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică.
Amână judecarea cauzei la data de 07 iunie 2010, termen pentru când se vor cita apelantul parte civilă G********* M***** - cu menţiunea de a se prezenta la instanţă în vederea confirmării apelului declarat conform dispoziţiilor art.366 al.3 cod pr.penală şi intimatul inculpat S****** R*****, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2010.
Încuviinţează cererea formulată de apelantul parte civilă G********* M*****. Amână judecarea cauzei la data de 10 mai 2010, termen pentru când se vor cita apelantul parte civilă G********* M***** şi intimatul inculpat S****** R*****, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Aprilie 2010.