H**** A***
IntimatA********** P***** V************ A******** S*******
RecurentAdmite cererea formulată de reclamanta H**** A*** în contradictoriu cu pârâta A********** P***** V************ A******** S*******. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul 717/09.08.2011, pronunţată în dosarul nr. 32652/3/2010, în sensul că „Obligă intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 07.06.2010 până la data reintegrării efective”, şi nu 07.06.2011, cum din eroare s-a menţionat Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2011
Admite cererea. Anulează Ordinul nr.1219/07.06.2010 emis de intimata AVAS. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul şi funcţia deţinută anterior emiterii acestui Ordin, aceea de Director al Directiei Resurse Umane. Anulează Ordinul nr.1525/12.07.2010 emis de intimata AVAS. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul şi funcţia deţinută anterior emiterii acestui Ordin, aceea de Director al Directiei Resurse Umane. Obligă intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data 07.06.2011 până la data reintegrării efective. Obligă intimata să achite contestatoarei suma de 2.975 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09.08.2011
administrare probatoriu