F***** C*********
InculpatÎn baza prevederilor art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată condamnă inculpatul F***** C*********, născut la data de 08.09.1987 în municipiul Braşov, judeţul Braşov, fiul lui Victor şi Lăcrămioara, C.N.P. *********0126, domiciliat în comuna Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat, judeţul Buzău, la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza prevederilor art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Constată că cele 2 infracţiuni sunt concurente conform prevederilor art. 33 litera a Cod penal şi în baza prevederilor art. 34 litera b Cod penal contopeşte cele 2 pedepse inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare sporită cu 3 luni în total pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza prevederilor art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal aplică inculpatului şi pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 litera a teza II şi litera b Cod penal respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza prevederilor art. 86 indice 1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe perioada unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni calculat conform art. 86 indice 2 Cod pr. penală. În baza prevederilor art. 86 indice 3 Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedintă sau locuintă şi orice deplasare ce depaşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza prevederilor art. 359 Cod pr. penală în referire la art. 86 indice 4 cu aplicarea art. 83 - 84 Cod penal atrage atenţia inculpatului că dacă în perioada termenului de încercare va săvârşi o nouă infracţiune, pentru care se va pronunţa o hotărâre definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. De asemenea, atrage atenţia inculpatului că, în situaţia în care nu va îndeplini măsurile de supraveghere impuse, instanţa va revoca suspendarea executării si va dispune executarea în întregime a pedepsei. Totodată atrage atenţia inculpatului că dacă până la expirarea termenului de încercare nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul în care va dovedi că nu a avut putinţa de a îndeplini aceste obligaţii. În baza prevederilor art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 191 Cod pr. penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei in contul Baroului de Avocaţi Buzău, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 6/2008 (avocat Peltea Gabriela Veronica).
Faţă de lipsa inculpatului şi pentru a se administra proba testimonială cu martorii nominalizaţi în rechizitoriu, instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.