C****** M****** I********* D** M****** P*********
IntimatC******** L**** I***
IntimatP******* M*** I***
RecurentM********* I***
RecurentAdmite apelul promovat de către Municipiul Iaşi prin Primar, Consiliul Local Iaşi şi Primarul municipiului Iaşi contra sentinţei civile nr. 11075/5.07.2010 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite în parte cererea formulată de reclamanta pârâtă C****** M****** I********* D** M****** P********* în contradictor cu pârâţii Consiliul Local Iaşi, Primarul municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi prin primar. Obligă pârâţii să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică în ceea ce priveşte vânzarea spaţiului cu destinaţie de cabinet medical (construcţia)situat în Iaşi str. Ion Creangă nr. 73 A, et. 2, cab. 20 sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei. Respinge capătul de cerere privind obligarea prezentării la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică cu privire la terenul aferent spaţiului medical. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Amână pronunţarea la 4 aprilie 2011.
Acordă termen pentru când se va reveni cu adresă la apelanţi cu menţiunea de a ne comunica relaţiile solicitate.
Acordă termen pentru când se vor cita părţile, apelanţii cu menţiunea de a depune la dosar copie de pe referatul întocmit de Comisia pentru vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale pentru a se identifica obiectul procesului verbal de vânzare directă cu nr. 25543/8.10.2007.
Acordă termen pentru când vor fi citaţi apelanţii cu duplicatul întâmpinării şi pentru când se vor discuta probe.