S*** R***** S*****
ReclamantD******* A*** I**** R*****
PârâtD******* A*** I**** R***** L* C****** A******* L*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantă
Hotarare 124/2014 din 25.06.2014Amână pronunţarea la 25 iunie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2014Se emite adresă către Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale pentru a se solicita să ne comunice dacă a fost înregistrată în evidenţele acestuia retragerea procurii dată de pârâtă. De asemenea, se emite adresă către Biroul Notarului Public Şurubariu Monica pentru a se solicita să ne comunice o copie din Registrul de evidenţă în care în care a fost înregistrată procura dată de către pârâta precum şi dovada înregistrării revocării procurii Pune în vedere reprezentantei reclamantei, să depună la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată, procura dată de pârâta , în fotocopie lizibilă în ceea ce priveşte menţiunile făcute pe verso. Amână judecata cauzei la data de 18 iunie 2014, ora 09.00 termen pentru care părţile păstrează termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 14.05.2014Având în vedere că din studierea actelor de la dosar, instanţa a constatat că se impune completarea probatoriului, se va repune cauza pe rol. Se vor cita părţile. Termen de judecată : 14.05.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.04. 2014.
Incheiere de sedinta din 30.04.2014Pronunţare la 30 aprilie 2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2014Pronunţare la 16.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2014Faţă de lipsa martorului Coman Florian acordă termen de judecată la data de 9 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii Popica Constantin, Hermenean Vasile, şi Coman Florian şi proba cu interogatoriul pârâtei. Încuviinţează pentru pârâtă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului pentru a se solicita să ne comunice dosarul U.P. nr.391/P/2010. Dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 213/248/2013 al Judecătoriei Întorsura Buzăului.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol şi menţine suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului, în care Coman Florian este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 Cod penal
Incheiere suspendare din 18.01.2012În baza art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei
Respinge excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de reclamantă. Amână judecata cauzei la data de 19 ianuarie 2011, ora 09.00 , termen pentru care se citează reclamanta cu menţiunea să achite diferenţă taxă judiciară de timbru în sumă de 4011 lei şi timbru judiciar de 5 lei , sub sancţiunea anulării petitului nr. 2 ca netimbrat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2010.
Faţă de cererea formulată de reprezentantul pârâtei privind acordarea unui termen de judecată scurt pentru a lua la cunoştinţă de înscrisurile ce i-au fost înmânate şi pentru a formula un răspuns la excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Întorsura Buzăului invocată de reclamantă şi întrucât dl. Bularca Aurel nu a făcut dovada calităţii sale de administrator al reclamantei SC RELFOR SRL; Amână judecata cauzei la data de 24 noiembrie 2010, termen pentru care prorogă punerea în discuţie a excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de reclamantă. Pune în vedere d-lui Bularca Aurel să depună la dosar împuternicire, respectiv să facă dovada calităţii sale de administrator al SC RELFOR SRL.
Incheiere de amanare a judecarii din 17.11.2010Admite cererea formulată de către reclamantă privind acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării. Se comunică reclamantei un exemplar al întâmpinării formulată de către pârâtă şi al înscrisurilor anexate acesteia. Amână judecata cauzei la data de 17 noiembrie 2010, dată pentru care se citează părţile Pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2010.