C******** D******
Intimat ReclamantŞ*** L*****
Intimat ReclamantO***** I**** M****
Intimat ReclamantC**** A***
Intimat ReclamantT***** M****
Intimat ReclamantAdmite recursul declarat de CA Cluj, MFP prin DGFP Sălaj şi MJ împotriva sentinţei civile nr. 3879 din 06.09.2010 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr. 3316/84/2010 pe care o modifică în parte în sensul că: Obligă pârâţii de rândul 1-3 să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţa dintre salariile încasate efectiv şi cele prevăzute pentru personalul auxiliar din cadrul DNA şi DIICOT, începând cu data de 10 mai 2007 şi până la data de 11.11.2009, pentru perioada în care aceştia au fost salariaţii pârâţilor. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabiilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 februarie 2011. cu opinia seaparată a doamnei judecător IT în sensul casării cu trimitere