A******** D* P********** N** 2 C***** D* A****
ReclamantC******** V**********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 583,48 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei martie 2009 - octombrie 2010. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.04.2011.
Se emite adresă către Serviciul Public Local de Evidenţă a Persoanei Curtea de Argeş, pentru a comunica dacă pârâtul este înregistrat în evidenţe cu domiciliul indicat în acţiune şi, în caz contrar, să indice actualul domiciliu sau reşedinţă a acestuia. Se citează reclamanta şi pârâtul, cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 21 aprilie 2011- Sala 2. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 martie 2011.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamantă, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Se citează pârâtul cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Se citează reclamanta. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2011