M**** P****
Inculpat apelantM****** M*****
Parte civilă intimatăC******* P****** D*****
Parte civilă intimatăP** M****
Parte vătămată intimatăL*** V*****
Parte responsabilă civilmente intimatăÎn temeiul art. 379 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul – minor M**** P****, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 500 din 05.10.2010 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului M**** P****. În temeiul art. 88 Cod penal deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, de la data de 05.10.2010 la zi. În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. Andrişan Patricia) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.11.2010.
În temeiul art. 3002 rap. la art. 160h alin. 1 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M**** P****, fiul lui Vasile şi Aspazia, născut la data de 12.05.1993 în oraş Vicovu de Sus, jud. Suceava, CNP *********5980, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoşani. În baza disp. art. 3002 rap. la art. 160h alin. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului M**** P****. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2010, ora 09.00. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.11.2010.