Dosar 3414/1748/2010 din 26.05.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3414/1748/2010
Data dosar:
26.05.2010
Instanta:
Judecătoria Cornetu
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.09.2010 la ora 8:30

    Complet: Completul 5 (vineri)
  • Condamnare

    În aceste condiţii, în temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată rap. la art 74 alin 1 lit a şi c cu aplic. art 76 alin 1 lit d Cod Penal, instanţa îl condamna pe inculpatul B********** I** D*****, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, fapta fiind comisă la data de 03.10.2009. În baza art. 81,82 Cod Penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, ce constituie termen de încercare, aceasta începând a se socoti de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 71 al 1 şi 2 Cod Penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit. a) teza a II-a şi art.64 al.1 lit. b) Cod Penal. În baza art. 71 al. 5 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 al.1 lit. a) teza a II-a şi art.64 al.1 lit. b) Cod Penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.Pen, privind cauzele care atrag revocarea suspedării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei Ron, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei Ron, reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi la dezbateri sau pronunţare şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.09.2010.

  • Sedinta din data de 17.09.2010 la ora 8:30

    Complet: Completul 5 (vineri)
  • Încheiere

    amână pronunţarea la 24.09.2010

  • Sedinta din data de 09.07.2010 la ora 08:30

    Complet: Completul 5 (vineri)-v
  • Încheiere

    Administrare probe

Flux dosar


Actualizare GRPD