Dosar 3417/227/2010 din 08.11.2010

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3417/227/2010
Data dosar:
08.11.2010
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul N***** C****** fiul lui Victor şi Didina, născut la data de 26.03.1982 în Mun. Tg. Neamţ, Jud. Neamţ, cu domiciliul în Com Păstrăveni, Jud. Neamţ, cetăţenia română, fără antecedente penale, CNP *********1691, la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 305 lit. c din Codul Penal. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal. Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 alin.1 litera a teza a II-a şi litera b şi suspendă executarea pedepsei accesorii pe toată durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în sarcina statului, din care 100 lei pentru urmărirea penală, 200 lei pentru judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2011.

  • Sedinta din data de 05.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12.04.2011.

  • Sedinta din data de 10.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 05.04.2011, pentru administrare probe.

  • Sedinta din data de 12.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 12 ianuarie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD