C********** 2*** S*******
ReclamantB**** V*****
PârâtAdmite excepţia perimării acţiunii invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea având ca obiect pretenţii civile, formulată de reclamanta C********** 2*** S*******, administrator judiciar al S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ CONFORT S.R.L. – în faliment împotriva pârâtului B**** V*****. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2012.
În temeiul art.155/1 Cod procedură civilă, disoune suspendarea judecăţii cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Amână judecata cauzei la data de 21 octombrie 2010, dată pentru care se citează părţile, reclamanta cu menţiunea să depună la dosarul cauzei facturile emise pe numele pârâtului pentru sumele pretinse, precum şi contractul de furnizare servicii încheiat cu pârâtul, sub sancţiunea prevăzută de art. 155/1 Cod procedură civilă..