S*** C*****
InculpatS****** O*** L******
Parte vătămatăŞ***** P****
Parte vătămatăB****** M*****
MartorŢ****** R*****
MartorIn baza articolului 11, punctul 2, litera b raportat la articolul 10, alineatul 1, litera h, teza I Cod procedură penală, coroborat cu articolul 131, alineatul 2 Cod penal, încetează procesul penal faţă de inculpatul S*** C*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii „Ameninţarea“ prevăzută şi pedepsită de articolul 193 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile introdusă de partea vătămată Ş***** P****, cu domiciliul în comuna Roata de Jos, sat Sadina, judeţul Giurgiu. În baza articolelor 345 alineatul 1, 3201 Cod procedură penală şi articolului 208 alineatul 1 cu aplicarea articolului 37 alineatul 1 litera a Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „Furtul“, faptă din data de 7 iunie 2010. În baza articolelor 83 Cod procedură penală revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală numărul 122 pronunţată la data de 3 mai 2010 în dosarul numărul 1339/192/2009 al Judecătoria Bolintin Vale şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 3 (trei) ani închisoare. Inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani închisoare. În baza articolului 71 raportat la articolul 64 alineatul 1 litera a teza II şi litera b Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Ia act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile. În baza articolului 191 Cod procedură penală obligă inculpatul, la plata sumei de 1.000,00 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Asistenţa gratuită rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza articolului 192, alineatul 1, punctul 2, litera c Cod procedură penală, obligă partea vătămată Ş***** P**** la plata sumei de 50,00 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru părţile vătămate.
Hotarare din 16.02.2011pronunţare la 16 febr.2011
lipsă inculpat