S*** G******* S**
ContestatorD****** D******
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC Giovivas SRL în contradictoriu cu intimatul D****** D****** ca nefondată. Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2010.
Amână pronunţarea la data de 01.10.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2010.
Amână pronunţarea la data de 24.09.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2010.
Prorogă discutarea capătului de cerere privind suspendarea executării la termenul următor de judecată. Pune în vedere apărătorului contestatorului să depună la dosar recipisa de consemnare a cauţiunii. Se va emite adresă către B.I.E.J. Cîmpulungeanu M. G. Sarmis, prin care se va solicita să ne comunice modul în care şi-a calculat onorariul în dosarul de executare nr. 118/E/2010. Amână cauza la data de 17 septembrie 2010, complet C13, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.08.2010.
Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Se va emite adresă către contestatoare să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, a timbrului judiciar de 0,3 lei şi a cauţiunii în cuantum de în cuantum de 1200 lei. Amână cauza la data de 10 august 2010 C civil vacanţă, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 iulie 2010
Se va emite adresă către B.I.E.J. Cîmpulungeanu M. G. Sarmis, spre a ne înainta în copie, dosarul de executare nr. 118/E/2010. Pune în vedere contestatoarei prin apărător să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei. Pune în vedere intimatului să facă dovada achitării cauţiunii în cuantum de 1200 lei. Amână cauza la data de 20.07.2010 C civil vacanţă, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2010.