Dosar 348/109/2010 din 28.01.2010

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 348/109/2010
Data dosar:
28.01.2010
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2013 la ora 9:00

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Respinge cererea

    Instanţa, ia act că reclamantul renunţă la capătul de cerere priivind obligarea pârâtului la plata c/val.despăgubirilor civile. Respinge acţiunea precizată formulată de reclamant şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţi. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi,14.01.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

    Hotarare 12/2013 din 14.01.2013
  • Sedinta din data de 19.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Amână cauza

    Citează intervenienţii. Pune în vedere reclamantului să precizeze care sunt bunurile pentru care solicită despăgubiri materiale şi dacă sunt altele decât cele avute în vedere în dosarul nr.3251/109/2010. Amână judecarea cauzei la 14.01.2013, la cererea reclamantului. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2012

  • Sedinta din data de 01.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Amână cauza

    Faţă de excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârât prin întâmpinare, pune în vedere reclamantului să precizeze care sunt bunurile confiscate şi actele în baza cărora au fost confiscate. Amână judecarea cauzei la 19.11.2012, la cererea reclamantului. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2012

  • Sedinta din data de 18.06.2012 la ora 9:00

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Amână cauza

    Citează intervenienţii. Amână judecarea cauzei la 01.10.2012 Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2012

  • Sedinta din data de 12.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • 242 c.pr.civ

    În baza art.242 pct.2 c.pr.civ. suspendă judecata cauzei . Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.09.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 27.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Suspendat

    Menţine măsura suspendării. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.09.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 17.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Suspendat

    În baza art. 29 (2) din Legea nr. 47/1992, Suspendă judecata cauzei şi înaintează dosarul Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.05.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 19.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 17.05.2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare si pentru a se comunica pârâtului o copie a precizării la acţiune. Se citează pârâtul cu copia precizării la acţiune. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.04 2010. Preşedinte, Aneta Duţă Grefier, Maria Neagoe

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C2-FOND-CIVIL
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 19.04.2010. În vederea discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, dispune conceptarea în cauză în calitate de intervenienti in interes propriu a numitilor Toma Spiridon, Toma Gheorghe, care primesc termen în cunoştinţă. Se citează pârâtul cu copia cererii modificatoare, a cererii de interventie si cu al doilea exemplar al borderoului cu înscrisuri depus la dosar de reclamant la data de 5.03.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD