Dosar 3499/330/2010 din 29.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1 OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3499/330/2010
Data dosar:
29.11.2010
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1 OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 08:30

    Complet: Completul 1
  • Soluţionare

    SP nr.290. În baza art. 171 alin. 5 C.p.p., ia act că delegaţia nr. 7623/02.12.2010 a apărătorului din oficiu a încetat. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi a Libertăţilor Cetăţeneşti către apărătorul din oficiu a sumei de 50 lei, reprezentând onorariu pentru prestaţiile efectuate până la această dată. În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul Radu Marian-Paul, (cu date) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 861 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 862 C.p. Conform art. 863 alin. 1 C.p., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p., conform cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se revocă dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune, dacă până la expirarea termenului de încercare nu îşi îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii, dacă nu îşi îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a şi b C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010.

    Hotarare 290 din 15.12.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD