Dosar 3537/333/2010 din 28.05.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87, alin. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3537/333/2010
Data dosar:
28.05.2010
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87, alin. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.09.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 penal + specializat prop. intelectuală
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul U.V.C. la pedeapsa de 3 ( trei ) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 lit.a şi c Cod penal şi art. 76 lit.d Cod penal. În temeiul art. 357 alin.3 Cod procedură penală aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin.1,2 Cod penal constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective ) şi lit.b Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate prin prezenta hotărâre pe durata unui termen de încercare de 2 ( doi ) ani şi 3 ( trei ) luni fixat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal , pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală , atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare fixat , termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 189 şi 191 alin.1 Cod procedură penală , obligă pe inculpatul U.V.C. la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 le reprezentând onorariu apărător oficiu - avocat D.S. conform delegaţiei nr. 2207/2010 - va fi avansat din fondurle Ministerului Justiţiei.. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare .

Flux dosar


Actualizare GRPD