T**** Ş* M**** N******
InculpatCondamnă pe inculpatul TIRON MIHAI NICANOR, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 R cu aplicaţiunea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, art.74, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. Potrivit art.71 Cod penal pe durata executării pedepsei inculpatul va fi lipsit de drepturile prev.de art.64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe durata prev.de art.82 Cod penal şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea prev.art.83 Cod penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei onorariu avocat din oficiu ce va fi avansat din fondurile M.J.L.C. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 17 ianuarie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2011 pentru pregătirea apărării.