P***** A*****
ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
PârâtAdmite cererea. Dispune investirea sentinţei nr.359/F-CONT/20.07.2011, irevocabilă.Fără cale de atac.
Admite excepţia invocată de pârâtă. Admite în parte cererea reclamantului. Anulează decizia nr.631/24.04.2009.Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcţionar public cu funcţie de conducere în perioada 24.04.2009-27.07.2010. Respinge capetele de cerere privind reintegrarea, plata daunelor morale şi plata dobânzii pentru drepturile salariale. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6.886 lei cheltuieli de judecată.Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 20 iulie 2011
D I S P U N E Amână judecarea cauzei la 13 iulie 2011, pentru când reprezentantul pârâtei va prezenta conducerii A.P.I.A. Bucureşti înscrisurile depuse la dosar de către apărătorul reclamantului.
Constată ca fiind utile soluţionării cauzei proba cu înscrisuri şi proba testimonială solicitate de reclamant prin apărător, urmând a le admite . Proba testimonială se va admite doar pentru dovedirea daunelor morale. Pentru aceste motive, D I S P U N E : Admite proba cu înscrisuri şi proba cu un martor solicitate de reclamant prin apărător. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosar, notă cu numele şi adresa martorului. Amână judecarea cauzei la 22 iunie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 Iunie 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal .
Respinge contestaţia ca inadmisibilă.Cu recurs.
Amână pronunţarea la 4 iunie 2010.
Amână judecarea cauzei la 28 mai 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Reprezentanta pârâtei va depune la dosar dovada comunicării deciziei nr.631/24.04.2009 către reclamant, în vederea verificării termenului de 30 de zile cu privire la excepţia tardivităţii procedurii prealabile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.