Dosar 3548/314/2010 din 12.04.2010

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3548/314/2010
Data dosar:
12.04.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2011 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către reclamanţii B****** C********* şi B****** R***** (fostă Cojocar), ambii cu domiciliu în satul Tişăuţi, com. Ipoteşti, jud. Suceava, în contradictoriu cu Comisia Locală de fond funciar Ipoteşti şi Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava. Obligă prim- pârâta Comisia Locală de fond funciar Ipoteşti să întocmească şi să înainteze Comisiei Judeţene de fond funciar Suceava nota de propuneri privind soluţionarea cererii autorului reclamanţilor, Bureşcu Filaret, înregistrată sub nr. 48/21.01.1998, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1800mp. teren arabil situat pe raza satului Ipoteşti, com. Ipoteşti, jud. Suceava, la locul numit „Lan 46” sau „Între drumuri”. Obligă secund-pârâta, Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava, să emită, în condiţiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, o hotărâre cu privire la contestaţia formulată de reclamanţi. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1.04.2011.

  • Sedinta din data de 25.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 1 aprilie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2011.

  • Sedinta din data de 18.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către C****** C******* D* F*** F****** I******* pentru a ne comunica dacă s-a soluţionat cererea nr.48/21.09.1998 în sensul respingerii, aşa cum se menţionează în adresa cu numărul 6774 din data de 04.11.2010, să se depună la dosar dovada în acest sens, precum şi dovada de comunicare către reclamant, sub sancţiunea amendării. Se va solicita totodată să se precizeze numele persoanei ce se face vinovată de necomunicarea relaţiilor solicitate. În acest sens, se va emite adresă şi către C****** J******** S******.

  • Sedinta din data de 14.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către C****** C******* D* F*** F****** I******* pentru a ne comunica dacă s-a întocmit nota de propuneri conform art. 27 din HG 890/2005 şi dacă s-a soluţionat cererea în sensul respingerii, aşa cum se menţionează în adresa cu numărul 6774 din data de 04.11.2010, să se depună la dosar dovada în acest sens, precum şi dovada de comunicare către reclamant, sub sancţiunea amendării.

  • Sedinta din data de 26.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către C****** C******* D* F*** F****** I******* pentru a ne comunica dacă s-a întocmit nota de propuneri conform art. 27 din HG 890/2005 şi dacă s-a soluţionat cererea în sensul respingerii, aşa cum se menţionează în adresa cu numărul 6774 din data de 04.11.2010, să se depună la dosar dovada în acest sens, precum şi dovada de comunicare către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2011, pentru când se va reitera procedura cu pârâtele. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 22.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Se va reveni cu adresă către C****** C******* D* F*** F****** I******* ne înainta documentaţia ambelor titluri de proprietate respectiv 136/ 10.05.1993 şi 932/02.08.1995, care să cuprindă copia registrului agricol, şi dovada demersurilor efectuate pentru a răspunde cererii formulată de reclamanţi. Amână judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2010, pentru când se va reitera procedura cu pârâtele. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2010.

  • Sedinta din data de 17.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Se va reveni cu adresă către C****** C******* D* F*** F****** I******* să înainteze toate actele referitoare la cererea de reconstituire formulată de reclamanţi sau de autorul Burescu Filaret, copie de pe registrul agricol, nota de propuneri, tabelul în care figurează (la fila 52), tarlaua „Lan de Jos”, poziţia 46 din caietul de măsurători al comisiei, fişa/ proces-verbal de punere în posesie, dovada demersurilor comisiei de atribuire a suprafeţei de 1800mp. solicitată.

  • Sedinta din data de 18.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

    Se va emite adresă către C****** C******* D* F*** F****** I******* să-şi precizeze poziţia faţă de acţiune şi să înainteze nota de propuneri privind cererea reclamanţilor.

Flux dosar


Actualizare GRPD